48

David Orasanu

pentru iasi

Am 48 de ani si sunt nascut in Iasi. De treisprezece ani locuiesc in Italia, langa Florenta, impreuna cu familia mea. Sotia mea este tot ieseanca, doar baiatul nostru s-a nascut aici. Asadar eu sunt o particica din acea diaspora (economica) care uneori conteaza si voteaza. 

Ca locuiesc aproape de Florenta nu e o conditie si nici o calificare ca m-as pricepe in plus la ce inseamna un oras frumos sau al culturii. Aceasta vecinatate doar ma tulbura atunci cand ma reintorc in Iasi.

Am lucrat 16 ani, inainte de a emigra, la CUG, trei dintre acesti ani de munca i-am facut pe vremea proletariatului care era invitat sa fie unit... Asadar am o usoara imagine a Iasului si de dinainte de '89, stiu bine tramvaiele 5 ce purtau din cartierele "dormitor", Dacia si Alexandru, in zona industriala o multime de oameni cenusii. Mergeam turtiti de-a valma la o fabrica de stat. La stat, adica in locul unde: "ei se faceau ca ne platesc, iar noi ne faceam ca muncim", pentru ca: "pauzele lungi si dese sunt cheia marilor succese!". 

Am plecat de nevoie la 35 de ani. Eram modelat dupa acele lozinci si dupa acea mentalitate, si astfel mi-a fost mult mai greu sa fiu competitiv, activ, rezistent, interesat si productiv in noile locuri de munca. In momentul plecarii mele credeam ca Iasul e cel mai frumos oras din lume. Ma mandream cu gradina botanica si parcul Copou. Asa cum astazi iesenii se mandresc cu oraselul-shop "Palas". Doar ca am vazut Florenta si Roma si gusturile sau schimbat mult si de tot.

Cum vad eu Iasul? Trebuie sa-l mai vad? M-as putea multumi cu Florenta, si astfel sa las iesenii cu Iasul lor cu tot.

Dar cum eu nu sunt nici asa, nici altfel, nici integrat, nici proaspat venit, intre doua lumi, cu doua cetatenii si cu doua pasapoarte, asa e ce simt si fata de Iasi. Asa e si Iasul. Pai e un oras nedefinit, nici asa, nici altfel, nici inceput, nici terminat. 

Nu e nici un oras evreiesc desi pe la 1900 in Iasi erau peste o suta de case de cult evreiesti (restaurante, bai rituale, etc), iar populatia evreiasca era consistenta.

E un oras post comunist, in care capitalismul nu e generos pe partea de "design", putine locuri florentine (nu e generos nici pe alte parti). Pai daca iei trenul de la Ciurea la Iasi ai halta CUG, unde vezi in zile insorite sau ploioase niste amarati dormind sau vegetand pe acolo. Asadar la 26 de ani de la revolutie nimeni nu este inca in stare sa demoleze halta CUG. Nu  mai zic ca vezi si CUG-ul care e de o tristete tulburatoare. Daca iei trenul de la Ungheni la Iasi ce vezi? Pai e posibil sa te intampine groapa de gunoi de la Tomesti. Un alt mod de a spune "bun venit!".

Pai Iasul e un oras post industrial, cu asezaminte desfiintate, abandonate, destructurate, furate, ruginite, rupte, bombardate. Putini copaci, putina verdeata, putine parcuri, agitatie, taxiuri, distribuitoare de cafea (multe). In halele fostei Fabrici de Tigarete s-ar fi putut face cinci sali de cultura, cinci cluburi (cu ISE cu tot) sau cinci biblioteci. Asta asa ca exemplu, si asta despre ceva care ne lipseste si ne poate diferentia de alte orase. Asa cum si in alte spatii s-ar fi putut face altceva decat sa se vinda cuie si mezeluri.

Asadar iesenii nu mai au nimic cu primul teatru idis din Europa, nu exista nici un festival al muzicii Klezmer. Iesenii nu mai au nimic nici cu comunismul, desi tata, la cei 80 de ani, merge la clubul pensionarilor nascocit intr-o fosta centrala termica de cartier, si acolo povesteste de "Metalurgica" si de tineretea lui de secretar de partid. Nu exista nici un muzeu al comunismului, cu bune si cu rele. Iesenii nu au industrie, au o ruina dintr-o alta lume. Iesenii nu stiu cine sunt, se simt "Palas", se simt piata Unirii sau piata Alexandru (cu turcismele si made in China necesar). Unii se simt Nichita cu amorurile lui, iar altii se simt Corduneanu cu clanul lor.

Eu cand vin in Iasi vad inca cfr-isti ciocanind rotile de tren, pasarela de la Gara, dughene, amaneturi, case de schimb si agentii de turism (fara autogara). Vad multi tineri la orice ora in baruri si pe terase care nu stiu se pare ca timpul costa bani. Asadar ori au asa de multi bani ca au asa de mult timp, ori nu au auzit de voluntariat. Ce actiuni de volunariat se pot face in Iasi? Sa curatim de pet-uri platoul de la releu de exemplu. Tinerii acestia par a nu face nimic pentru cariera lor, pentru instructia lor, pentru orasul lor. Am avut un amic neamt care a venit aici in Italia sa se stabileasca, dupa ce a ajuns s-a dus la Primarie sa se intereseze in ce proiecte comunitare se poate implica. Italienii, au ramas putin surprinsi, nu erau pregatiti cu raspunsul la intrebarea: "Ce pot sa fac concret, acum, eficient, pentru orasul meu?". Se intampla si la case mai mari.

Eu cand vin in Iasi sunt trist.

Eu cred ca un oras incepi sa-l cunosti de la portile lui. Iar Iasul nu sta cel mai bine. De aceea am amintit de halta CUG, pentru mine e semnalul neputintei si ineficientei administratiilor ce au condus Iasul 26 de ani. Pentru ca un primar, dincolo de termoficare si asfaltare, trebuie sa inlature uratul pur si simplu. Un primar trebuie sa fie indragostit de urbea lui si sa stearga, cat e posibil, zbarciturile si mizeria din locurile cele mai ascunse si neinsemnate (cum ar fi halta CUG). Frumosul care nu costa prea mult, eleganta care nu cere efort. Dar ineficienta si lipsa de viziune a admnistratiei se poate citi si cand privesti la gara Socola, pana acolo ajunge trenul de la Chisnau (pe terasamentul rusesc). Nimeni in 26 de ani nu a fost in stare sa lungeasca acest terasament pana in gara Nicolina (sa fie cu adevarat internationala si primitoare) si astfel sa avem o legatura directa feroviara cu Chisinaul fara schimbarea rotilor la Ungheni. Sigur ca e vorba si de semnificatii si simbol. Dar, si aici e influenta Florentei, se traieste din plin din semnificatii si simboluri.

Eu daca as candida la administratia locala as face o conferinta de presa in aceste doua locatii. Printre zdrente si izmene in fata CUG-ului, si in fata trenului care nu ajunge pana in Iasi. Si conferinta mea de presa s-ar chema: "26 de ani asa, 26 de ani altfel! Un proiect pentru urmatorii 26 de ani".

Intr-un oras in care primarul e ingrijorat de distanta dintre cabinetul sau si cel al amantei sale e greu sa vorbesti de implicare si volunariat. Pentru ca eu cred ca un oras modern ofera cetatenilor sai posibilitatea sa se implice. Avem zece banci de vopsit, sapte copaci de plantat, etc. Asteptam voluntari. Iar daca voluntarii nu vin trebuie pornite proiecte de educatie in scolile din Iasi. Ca astfel viitoarea generatie sa fie mult mai sensibila la mediu, participare, respect fata de oras. Copaci, banci, da, actiuni simple, plauzibile, care te fac cetatean. Adica un cetatean informat, consultat, prezent.

Eu fac parte din generatia care batea covorele la batator. Ani in sir, eu si vecinii mei purtam mizeriile din casa afara. Afara era un spatiu nedefinit, care putea fi maltratat, schingiut, rupt. Toti eram de acord ca afara poate fi oricum, in casa trebuia sa fie curat. Pentru Iasi trebuie facut un pas inainte, adica, nu ar fi rau sa intelegem ca afara este interiorul nostru. Eu fac parte din generatia care il cunostea pe Lisman gunoierul...

Nu stiu daca ati auzit de Iosif Sava? Iesean, un cunoscut realizator TV, emisiunea sa se numea "Seratele Muzicale TV". Deseori vorbea despre Iasi. Intr-o zi a spus: "Salvati Sararia, domnilor! Pentru ca e un muzeu in aer liber!". Era prin anii '90. Cerea salvarea strazii de noile constructii care isi aratau dintii. M-am intrebat des ce avea acea strada in mod special? Pai, era unitara, fara discrepante, placuta, tihnita. O ulita ieseana in care timpul trece molcom. Nu a fost salvata Sararia. Putine locuri au fost salvate in acest sens. Exista un festival sau un premiu Iosif Sava la Iasi?

Nu stiu daca ati auzit de "Poiana cu statui"? Este vorba de o tabara de sculptura in padurea Barnova. Un proiect reusit al anilor '80. Ce nu reuseste este popularizarea locului. Sigur nu cer publicitate ca sa gasesc munti de gunoaie. Eu nu am mai fost acolo de 14 ani. Ultima oara era un calugar care incerca sa-si construieasca un schit. Stau asa si ma gandesc noaptea, aici, aproape de Florenta, daca intr-o dimineata se scoala, intr-o betie spirituala, sihastrul respectiv si pune mana pe toporisca si trage in bietele statui? Pentru ca, nu-i asa, nu trebuie sa te inchini la chip cioplit?! Dar cum de a primit el aprobare? Si ce are in comun operele de sculptura de sfarsit de veac comunist cu nevointa bietului calugar? 

Eu daca as candida la administratia locala as face o conferinta de presa in aceste doua locatii. Printre masinile ce nu cruta de loc Sararia, si printre statui, in mislocul padurii Barnova. Si conferinta mea de presa s-ar chema: "26 de idei ale mele, 26 de idei ale tale, impreuna cu alte 26 de idei ale lui. Un proiect pentru urmatorii 26 de ani".

Primele cuvinte ce le-am invatat aici in Italia au fost: "Tutto costa" si "Schiacciata". Uite asa parea si Constantin Simirad, un fost primar al Iasului, plat, turtit, in fata faptului ca totul costa. Si asta cand marturisea intr-o transmisiune pe un post local ca el nu gaseste trei oameni cinstiti ca sa-i puna responsabili pe pietele agroalimentare: "Pentru ca toti fura, dupa a treia zi.". Nu stiu daca actualii responsabili ai pietelor sun cinstiti, cert este ca negasind cinstea in oras, Simirad a ales sa plece in Cuba ca ambasador. De ce nu-si dadea el demisia in fata acestei neputine?

Dar cum de exista atata necinste in Iasi, cand sunt cel putin sapte manastiri, zeci de biserici si o mitropolie in oras? Dupa '89 pe toate maidanele gasite libere s-a "trantit o biserica". Pe campul unde eu jucam 9 pietre se construieste una. Si de ce se impotriveste "fericitul" si "prea fericitul" la fericirea copilului meu? Adica de ce el sa nu bata mingea pe maidan, de ce sa nu urle si sa se zbenghuie acolo? De ce o parlita biserica de cartier trebuie sa fie imprejmuita de ziduri de peste doi metri? Pai se pun ziduri intre drept maritori crestini si alti drept maritori crestini? Am vazut de nenumarate ori domul din Florenta, stiti foarte bine ca nu are imprejmuiri. Dar nu ma opun eu mantuirii neamului din cartierul Alexandru cel Bun, desi la numarul de biserici crescute nu a scazut numarul de betivi sau crasme, nici numarul de hoti sau derbedei.

Poate ca nu stiu eu, poate ca am ramas in urma, o fii Iasul plin de bazine de inot si sali de sport si mie nu mi s-a spus. Mi-ar place sa bat campii, de fapt mi-ar place sa bat maidane. Dar poate e m-ai bine asa, in cartierul Alexandru cel Bun sunt multi oameni in varsta, pentru ei e mai important sa aprinda o lumanare. O lumanare pentru ei, una pentru noi, copii lor plecati in strainatate, prin Spania, prin Italia, si care le m-ai trimitem un euro in plus. O lumanare pentru nepotii lor care acolo unde sunt au si sali de sport si bazine de inot. O lumanare pentru Mircea Badea si Antena 3, care le m-ai inveseleste viata. Pentru  Mihai Gadea nu, ca e "sambetist". Buna afacere, profunda viziune, succes electoral!

47

Dupa multa vreme ascult cu interes si mare placere un predicator, biblist, catolicul cardinal Gianfranco Ravasi.

Iasi - Pistoia

Astazi am ajuns in Pistoia dupa un drum de la Iasi facut doar in tren. O nebunie care mi-a pus limitele in miscare. Dar am citit (recitit) jumatate din Idiotul de Dostoievski si am ascultat in momentele cele mai critice, cand imi venea sa ma arunc din tren, Leonard Cohen, la iPod-ul meu vechi de cinci ani. Si cu ochii impaienjeniti, pe geamul aburit, am vazut rasaritul (Budapesta si Viena).

Am plecat dintr-un Iasi - Nord aproape pustiu. Din cand in cand ultimii navetisti de prin catunurile Moldovei coborau din tren. Veneau in "Edorado Iasi" cu sacosele Billa sau Lid'l in mana ametiti de somn. Trenul a plecat, nu a lipsit nici nea Vasile care manca salam cu rosie si imi spunea sa arunc sticla goala pe geam. "Nu pot sa fac asa ceva i-am raspuns, nu e biodegradabila, asta nu se distruge nici in 200 de ani". El bea cafea neintrerupt si se ducea sa fumeze "intre tampoane". "Nasul" era glumet tare, ne spunea ca suntem cetateni europeni si ca avem drepturi. Si asta nu era unica gluma...

Trecut de Ilva Mica s-au urcat in tren calatori drept maritori care mergeau spre manastirea Nicula. Ingesuita intre Nea Vasile si tanti Geta, avea loc si Maria cu studii prin Anglia (unde indieni miros urat si au mai multe drepturi de cat romanii). "Sa se termine odata cu americanii acestia care ne tulbura traditia cu predicile lor...", domnisoara, i-am spus, eu sunt aproape ateu, dar in cartierul Alexandru cel Bun din Iasi sunt biserici pe toate maidanele, dar nu am auzit sa se inchida nici o crasma si de nici un grup de rugaciune intre vecini. Ionel sta de doisprezece ani in Torino, intervine si el. Imi place cum vorbeste asa ca stau si ascult, nu divulg nimic despre mine si tara adoptiva comuna. Maria e agresiva cu el, cu viata, cu lumea, cu CFR-ul: "Mi-am distrus ovarele in trenurile astea inghetate...". Nea Vasile vorbeste la celular: "Aurora, ba, Aurora, sa nu uiti sa dai mancare la caine!". Ionel: "In Italia nu se prinde Antena 3...".

La Cluj asteptam trenul de la Bucuresti. Urca navetisti de pe Somes si Cris, injura pe Basescu si plang flota, locurile de munca de pe vremea lui Ceausescu. Il plang si pe Gigi Becali, care a facut foarte mult bine, dand in dreapta si in stanga din avutia sa. In fata mea se aseaza un barbat ce lucreaza la CFR Marfa. Bea bere si imi povesteste doua ore cum stau lucrurile in lumea feroviara. Nici el nu stie cum de mai merg trenurile, cum de nu se intampla accidente. Nici lui nu ii spun ca am mers cu trenurile prin Germania si Franta, ca am vazut si o alta fata a lucrurilor. Marturisesc, din cand in cand, ca sunt fara solutii. In general ascult sau intreb, dar nu am o identitate clara desi port un tricou alb pe care scrie "au contraire". Amicul meu cfr-ist, imi povesteste intre doua beri, ca face bine premierul ungar Victor Orban ca nu da tot pe mana strainilor, ci, dimpotriva, investitorul ungar are prioritate. Apoi imi spune: "Nu mai depare de statia Episcopia Bihor, in prima statie din Ungaria, e o gara mica, curata. Au acolo, o tehnologie, domnule, ultima generatie...".

Pe la Alesd urca un grup de tineri "pocaiti". Sunt frumosi si veseli. Ei vorbesc doar intre ei, nu ma baga in seama. Sunt un nene obosit, care bea apa "Perla Harghitei". Dar nenea are amintiri. Eiii, nu departe de duminica trecuta, seara, pe Sararie, m-a imbratisat de doua ori Marius C. I-am povestit in putine cuvinte unde este viata mea. Dimineata am fost la biserica pastorita de Ciprian M. M-a invitat sa spun cateva cuvinte iar mi-e imi tremurau picioarele. Am balguit cate ceva, dar am vrut sa spun ca desi timpul trece si vremurile sunt in rapida miscare, Dumnezeu, pentru mine pacatosul, ramane neschimbat, drept si milostiv. De fapt duminica aceia am trait-o ca pe vremea SSJ-ului, adica doua, trei, intalniri, momente de singuratate. La pranz am fost la o pizza cu Ciprian si Sabina (ea este singura fata din SSJ care a mai ramas in Iasi). Am haladuit singur prin Palas si pe strazile din preajma Sarariei. In Palas am avut un moment de cumpana, sa cumpar sau sa nu cumpar Dilema. O mare parte din mine ar fi putut linistit sa nu o cumpere, m-am supus, mormaind, "minoritati", unei parti din mine. Seara tarziu intalnire cu Beni D. Zice, hai sa mancam o salata la Mall. Eu aleg o salata "Toscana", si intreb tanara vanzatoare pe unde o fi Toscana asta? Ea, concentrata, frumoasa, nu se opreste din a da din maini, invartind varza si salata, nu stie. O ajut: "O fi in Franta...". La frumusetea ei nu ii trebuie sa stie unde e Toscana, ea trebuie sa stie de unde va veni "Fat Frumos", in cati metri patrati si ce cai putere se masoara imparatia lui.

La Oradea se urca o tanti eleganta cu un copil elegant. Vorbeste ungureste. Ne-a Vasile doarme. Eu obosit incerc sa ghicesc in ce parte e Ungaria, in ce parte e acasa. In ce parte sunt eu?

Cobor la Arad pe la noua seara. Gara e in renovare. Prima etapa s-a incheiat, canicula s-a risipit. Aici ploua, cateodata tuna si fulgera. Aleg sa stau patru ore in sala de asteptare (trenul urmator pleaca la unu noaptea). Dar stiu ca nu va fi asa, voi citi toate afisele si toate tabelele, toate preturile si toate indicatiile, voi merge de doua ori la baie si cel putin odata in fata gari. Un nene de peste cincizeci de ani intra si se aseaza pe scaunul de plastic. Langa el se aseaza un alt nene tot trecut de cincizeci de ani. Sunt ponositi amandoi, fara o destinatie clara. Se uita amandoi pe geam la nenea de la "Security Gurad" care patruleaza din cand in cand, nu au bilete... Au un miros neoccidental, dar nu plec de langa ei desi sunt ciuruit de tantari. As vrea atat de mult sa dorm. Unul dintre ei vorbeste, cel cu picioarele goale, uriase si murdare. Vorbeste despre Dumnezeu cu o voce blanda si calda. Atat de calda ca ma uit speriat sa vad ingerul din spatele epifaniei...

In sala de asteptare e o famile tanara de tigani. Copilul sugar plange. Ceasul trece greu, el nu adoarme, eu nu adorm. Ma uit la mozaicul de pe jos ca la o harta. Am asa de mult timp incat as putea gasi orice directie. Navetisi cu sacose Billa si Lid'l sunt acum la casele lor, maine trenul luat de dimineata ii va duce din nou in gara Iasi - Nord. Nea Vasile doarme linistit, cainele lui a mancat. Maria doarme pe linga manastirea Nicula, nu mai poate nici critica, nici afurisi, in somn e fericita. Ionel in curand se va intoarce in Torino. Si angajatul la CFR Marfa doarme, trenurile inca circula, iar catastrofa nu s-a produs. "Ingerul" predicator e pe peronul 5 asteapta ca si mine zorile si lumina...

In trenul spre Viena sunt singur in compartiment. La Curtici urca un prim politist cu o scara. Tranca, tranca, poc, poc, controleaza toate spatiile de sus. E bine, nici un transfug astazi nu scapa din tara! Al doilea politist controleaza fotoliile, si aici nu e nimeni si nimic. Al treilea politist imi cere documentele, ii intind cartea mea de identitate. Tresare, o suceste, o invarteste, ma intreaba daca vorbesc romaneste, da, raspund. Simt ca regreta ca nu ma poate intreba unde ma duc, cat timp stau si daca in general mi-e bine... Coboara. Afara e intuneric, mi-e imi fug prin minte dealurile Bucovinei si dealurile din Bistrita, dar si spatele de "dulap" al tanarului de la "Security Guard" din gara Arad: "Ce ai ba de comentat atata" spunea uneori, "bani de bere ai, dar de bilet nu...", scara rulanta din aceeasi gara, scara care urca spre cer si nu se stie unde va duce... Beni D. cu care discut politica, despre Matteo Renzi si Monica Macovei. Marin si Sanda C. din apartamentul lor de la etajul cinci din cartierul Dacia, cuminti si generosi. Tramvaiul 6 si taxiurile supra incalzite, unde ne prajim eu, Camelia si Yannis. Veveritele "Mariana" de la Vatra Dornei. Ovidiu D. care imi ofera o prietenie nemeritata, si imi da detalii despre Viena, oras unde a locuit mult timp. Ionut A., fratele meu din SSJ, care ma ma indulceste spunandu-mi ca nu imbatranesc, si cu care vorbesc despre azi, dar si despre ieri... si plateste el...

Urmeaza Lokoshaza. Un nene politist urca cu o scara. Tranca, tranca, poc, poc, controleaza toate spatiile de sus, dar fara ravna. O tante politista vine si imi cere actele. Se uita cu o usoara surpriza la buletinul meu din tara lui Balotelli si mi-l da inapoi. Apoi imi face semn cu degetul ca totul e ok! E noapte, pustiu si umed. Ma intind in trenul "Dacia". Genele mi se inchid, am abandonat tot. Trenul opreste doar in alte doua gari pana la Budapesta. Pe la patru dimineata ma trezesc inghetat tot, privesc pe geam la o ceata densa ce cuprinde tot. Fac cateva miscari de incalzire, putine si fara convingere. Mananc o banana si o placinta cu branza, nu imi este pofta. Frig. Ma intreb daca este cu adevarat 15 august? Afara e intunecat, mi-e imi fug prin minte dealurile de la Zorleni si Crasna, dar si nenea ce s-a urcat la Cluj si se cobora la Gherla (asta in povestea Pistoia - Iasi), si care imi spunea ca barbatii fac cancer, la o anumita varsta, in general, doar in trei locuri. Tanti Maricica si Tanti Felicia, Simona si Sebi, toti bucurosi ca ne vedem si ne auzim.

Budapesta, in compartimentul meu se urca patru tineri, doi baieti si doua fete. Vorbesc ungureste, sunt imbracati dupa stiinta lor, nu au ei treaba cu: "ceaiul de fan, domnule, ala face miracole!", nici cu: "sfecla rosie, domnule, pune sangele in miscare!". La un moment dat mi-se adreseaza, spun ca vorbesc italiana. Ma privesc cu o usoara simpatie, un italian ratacit intr-un Keletti aproape pustiu. Inchid ochii, soarele ma incalzeste usor. Aici nu mai conteaza ce spun ei, ce as putea spune eu. Nu mai joc nici un rol, desi descopar ca ma simt mai bine in pielea de italian. Dar Romania abandonata nu ma lasa, imi vorbeste: "La biserica am discutat zile intregi in ce culoare sa vopsim gardul, unul zicea negru, altul zicea maro...", "A sosit sicrul cu fratele meu din Italia, nu am avut puterea sa-l descoperim... si astazi ma intreb, daca nu era el... eiii, da stiu ca nu e posibil", "A plecat de curand familia aceia numeroasa care a fost gazduita in adunare. La plecare ne-au spus ca au cheltuit mult cu noi asa ca ne vor lua caloriferele. Nici centrala nu e sigur ca ne-o lasa - frate, daca asa crezi, ia-ne caloriferul!", "Un sportiv de performanta nu poate face miscare intr-o zi cat poate face un copil de patru ani!".

Ei merg la Gyor, dar acum cu totii dorm, asa ca eu privesc pe geam Dunarea. Pe moment nu realizez ca in cealalta parte e Slovacia (noroc de google maps privit din curiozita acasa odata ajuns in Pistoia). Unde sunt cu adevarat nici nu conteaza. Dar, vai, tinerii acestia se vor intoarce acasa si vor povesti ca au intalnit un nene italian, caruia i-au spus "buna ziua" si "multumesc", si nu e intru totul adevarat! Iar ei nu vor stii niciodata ca am lasat in urma gara Pojorata si Burdujeni. Si alte gari cu vagoane dezmebrate, cu sefi de gara care se uitau blajini la catelusi vagabonzi. Cu politisti cu chelie si burta, care se uitau plictisiti la trenul "InterRegio" ce trecea cu viteza redusa prin fata lor. Ce vara calda si ce salariu mic...

Intrarea in Austria se face printr-o padure de mori de vant. Frumoasa sugestie, atentie la iluzii! Nenea controlor austriac imi spune buna ziua in nemteste si in engleza, raspund cu voiosie in italiana. El intra in jocul meu si imi raspunde la fel. Suntem bine dispusi, avem mori de vant. Garile cenusii le-am lasat in urma, campurile cu papusoi s-au risipit. Viena e la o aruncatura de bat. Prima gara te lasa cu gura cascata, a doua si mai si, a treia adauga, etc. Dar sa nu ne pierdem cu firea noi am vazut Roma Termini, Milano Centrale si Firenze Santa Maria Novella. Cobor la Westbahnhof, ei bine, asa cum ma asteptam, e un mic oras dragut, aprovizionat, curat si circulat. Ma descurc foarte bine cu metroul, linia U3 pana in centrul Vienei (un bilet pentru o zi costa circa 7 euro), cobor la statia Stephansplatz.

Ma uit in dreapta si in stanga sa iau pulsul situatiei, linistit, apoi, ma asez pe prima banca disponibila. Mananc o banana si un covrig. Atunci am revelatia ca orice as face nu voi fi mai fi niciodata un turist pur sange. Descopar ca sunt mult mai interesat de oameni. Ma framanta de mult cateva intrebari: "Cum de sunt viu?" si "Cum de Dumnezeu ne poate iubi?", asa ca merg pe strazile Vienei si ma tot gandesc uitandu-ma nu la Viena ci la vecinii mei de strada....

... Acum daca tot am scris pana aici de ce as continua cu alte banalitati. Observ ca in cea de-a doua zi de la intoarcere, acum si aici, cheful de impartasi a scazut si va scadea. Asa ca am sa incerc sa fiu mai operativ inainte de a tacea...

(a treia zi)

M-am stins.

Clik, clik, clik, cli....

De ce a invins Metteo Renzi si nu Mihai Razvan Ungureanu

(din seria scrisorilor deschise ramase fara raspuns)

Domnule Mihai Razvan Ungureanu

Ma numesc Eduard Orasanu, sunt nascut in Iasi dar de multa vreme locuiesc in Italia (intre timp am devenit si cetatean italian). Va urmaresc de departe si poate nu reusesc sa vad activitatea dumneavoastra in intregime

Aici, de ceva vreme sunt atras de tanarul om politic, primarul Florentei, Matteo Renzi. Nu stiu daca ati auzit de el. Pe mine ma "prinde" pentru ca e, cum sa spun, altfel. L-am vazut jovial, vorbaret, simplu. Asa cum cum l-am vazut direct, practic si uman. Recunoscandu-si geselile, dar mai ales vorbind despre ce face. El spune: "Pana la idiologii sau programe, stanga - dreapta, sus - jos, eu fac, construiesc sau repar, ma lupt cu sistemul, arat punctele lui slabe." Vad ca prinde mult acest model. Adica a face. El este politicianul tanar imbracat sportiv pus pe treaba. Multe vorbe (chiacchierone) dar si mai multe fapte. E adevarat ca fiind primarul Florentei are si unde sa demonstreze de ce e capabil. 

Bun, de ce va scriu? Saptamana aceasta, desi va simpatizez nu m-am putut uita pana la final la emisunea cu dumneavoastra de pe B1 TV. Poate am obosit eu. Dar imi aduc aminte de dumneavoastra ca premier la emisiunea lui Mihai Gadea la Antena 3. Atunci ati fost sclipitor. Ati fost foarte asemanator cu ceea ce eu numesc: "Matteo Renzi" - un om care face!

De ce va mai scriu? Am fost in vacanta acasa, la Iasi. Tata si mama stau cu tele vizorul deschis pe Antena 3. Tanti Lili si tanti Maricica stau si ele cu televizorul deschis pe Antena 3. Celelate neamuri in intregimea lor stau cu televizorul deschis pe Antena 3. Suradeau cand eu le spune-am ca urmaresc B1 TV. "El vine din Italia, ce stie el...". Bun nu stiu prea multe, dar inteleg ca s-a nascut o noua "secta", o noua miscare, a antenistilor. Inteleg ca nu e canalul de televiziune cel mai credibil desi e cel mai ascultat. Nu am cum sa le demonstrez.

Aici, premier e Enrico Letta, singura asemnanare cu Ponta e ca poarta si el ochelari. Letta nu il face mincinos pe Giorgio Napolitano, iar Giorgio Napolitano nu il face mincinos pe Enrico Letta. Premierul nu este in fiecare seara la televizor si nici nu inaugureaza drumuri judetene sau nationale. Recent guvernul sau a trecut printr-un vot de incredere. La final, dupa ce a vorbit Berlusconi, a rostit doar un cuvant: "E un grande!". Nici o injuratura, nici o patima, desi vorbim de Italia... Letta e un om echilibrat, profesionist si iteligent. Asa cel putin il vad eu.

Domnule Ungureanu imi doresc sa aveti farmecul lui Renzi si profesionalismul lui Letta. Poate le aveti deja. 

Stiu ca sunteti senator de Arad. La Arad este una din cele mai mare comunitati de neoprotestanti din Romania. Un foarte apreciat si iubit pastor este Viorel Iuga (maramuresean, a facut liceul la Iasi). Daca va fi posibil cred ca veti avea de castigat daca il veti cunoaste. Pastoreste biserica baptista speranta din Arad.

Cele bune,


Eduard Orasanu

(12 octombrie 2013 - mesaj trimis pe mru.dreapta@gmail.com / Intre timp Matteo Renzi a ajuns premierul Italiei si a purtat partidul sau la peste 40% din voturi la alegerile europarlamentare din 25 mai. Cu 20% peste urmatorul clasat si anume Movimento 5 Stelle. Prezenta la vot a fost peste 55% dintre alegatori)

Epav Epavitul (I)

in mal ingropata,
sterpa lasata,
spre tarm innecata

algele imi cos o ie
din fir alb de papadie
scoicile imi fac un brau
greu cat pietrele de rau

oh! lung e raul,
latai-i marea.
orb, prostit, nu stiu cararea.
suflet, prispa albastra
ti-e dat numai napasta

oasele mi s-au tocit
de atata epavit (maaai!)

(Iasi - 1991)

46

Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie

Corespondente

Imi scrie I., despre "Frumusetea va salva lumea"

"Multumesc mult! 

Acum a deschis intamplator yahoo-ul (sunt conectat mai mult la adresa de pe google). 

Am citit putin ce scrie Liiceanu (nu mai am toate mecanismele unse ca acum zece ani sa rezist la lecturi aprofundate) si descopar ca uitasem complet de unde venea fraza din Dostoievski. 

Stau si ma gandesc ca intr-o vreme citeam tot ce puteam gasi de Dostoievski, asta pe la CUG, prin parcuri si in Cantemir... acum nu sunt sigur daca scriu bine romaneste (nu am scris eu bine si corect niciodata).

Astazi sunt liber, de obicei lucrez duminica. Ma gandeam ca daca as fi fost in tara as fi mers si eu la mitingul de sustinere a lui Andrei Plesu (e vorba de un protest fata de felul in care a fost tratat Plesu la Antena 3). As fi mers daca as fi avut bani, inca nu pot sa uit ca am parasit CUG-ul unde aveam un salar de 80 de euro pe luna. Acum am mult mai mult, atat de mult ca... mananc multe masline, merg la piscina si ma laud cu computerul meu "alienware". Dar ce pacat sunt, intr-un sens, extrem de singur. Nu am prieteni. 

Totusi sunt informat cu se intampla in tara. Dar marturisesc ca sunt din ce in ce mai atent la ce se intampla aici. 

Nu ma mir ca ti-a fugit gandul la SSJ. Eu ma gandeam zilele acestea la Chris si la una din intalnirile noastre cu el. Ca sa vezi...

Cele bune!

Edi"

...

Lui Beni Dupu

Ciao!

Te felicit pentru pagina ta politica de pe FB. Nu am fost membru de partit niciodata, dar am fost interesat de politica mai mult sau mai putin. Mai mult pana la disparitia lui Corneliu Coposu si putin de tot acum. Urmaresc politica si in aceasta noua tara unde (proaspat cetatean) sunt acum. Interesul meu politic se indreapta spre un tanar (40 de ani) fost primar al Florentei si actual priministru al Italiei (de 2 saptamani).

Ce are Matteo Renzi nou sau diferit? Este un excelent comunicator. Emana o energie si o vivacitate de multa vreme nevazuta. Spune simplu ce face, ce termene isi da si ce se intampla daca nu face.

Ce vrea sa faca? (Si aici ajung la Noua Republica si la tine). El spune; "politica costa prea mult", desfintam Senatul, proviinciile si primariile, etc, sunt prea multe, reorganizam teritorial totul. Mai putin, mai clar, mai eficient. Reducem taxele pentru cei ce lucreaza si reducem pentru cei care ajung pana la 1500 de euro pe luna. Scoala si instructia pe primul loc. In aceste doua saptamani de mandat a fost la Paris si la Berlin dar si in doua scoli simple din Italia.

Renzi merge pe jos, saluta trecatori si face foto cu ei. Vinde peste 100 de masini "cu girofar", si le vinde la cine da mai mult pe net, transparent. Face o noua lege electorala in care e scris ca cine ajunge pana la 37 % din voturi sa primeasca restul de 14% astfel sa guverneze fara ajutorul si santajul partidelor mici (vezi UDMR, UNPR, PC).

Ultimul lucru, el nu vorbeste de inamici politici, ci de adversari. Cu adversari politici se poate negocia si ajunge la compromisuri. Astfel a negociat cu adversarul politic cel mai puternic, Berlusconi, noua lege electorala. Si a negociat nu intr-un bar sau vila secreta ci la sediul partidului de fata cu toti. Toate congresele si intalnirile partidului sau sunt transmise in direct pe net, cu toate riscurile.

Ce Romanie propune Noua Republica? Cum o va face? In cat timp? Cu ce resurse? Si cu cine?

Edi

...

Lui C.L.

"M-ai pus mult pe ganduri. Scriu greu, dau deoparte bolovanii care ma ingroapa si cu o mana cenusie scriu. Obosit tresar, unde sunt? Unde suntem? Nu ma grabesc sa dau raspunsuri, nu ma grabesc sa arat nimic din ceea ce nu e, dar inteleg. Iata ca oboseala, mormantul, inca nu mi-a luat puterea de-a intelege. Asta ca sa doara mai mult sau asta ca sa pot da o ultima mangaiere.  Ma doare mult, vreau sa te mangai la fel de mult. Dar mainile imi sunt cenusii, pamantii, triste. Dar, asa cum sunt, sunt pregatite pentru alinare. Pace tie!"

cielo blu

I

Astazi mi-a fost inmanat decretul prin care mi-a fost conferita cetatenia italiana. Urmeaza peste putina vreme sa depun si juramantul. Astfel va intra in vigoare deplina aceasta a doua cetatenie. Fericit? Nu stiu. Ma bucur de soarele de toamna - vara tarzie.

...

II

Am jurat. Apoi in piazza d'armi am mancat cu Camelia un panino cu prosciutto crudo. Sarbatoream a doua mea cetatenie. Unsprezece ani in urma in acelasi parc, eu, tanar inca, SSJ-ist inca, cu gand de casatorie, speriat si natang. Plin de vise... Vise.

...

III

Astazi prima mea zi de cetatean italian e o zi de doliu. Cel putin 110 oameni ce provin din nordul Africi au murit in incercarea de a traversa Mediterana inspre Italia. Nu sunt primi ce isi risca viata, si, vai, nici ultimi! Dimineata l-am dus pe Yannis la gradinita (impreuna cu mine si el a devenit cetatean italian), i-am promis ca merg la cumparaturi si ii voi cumpara un ou Kinder pentru el. Un ou de ciocolata cu surprize... La Bucuresti e rece, Ponta s-a urcat cu "bocanceii" pe justitie... La Iasi sunt in toi pregatirile pentru sarbatorile Iasului si a Sfintei Paraschiva. Sub acest cer albastru cineva trebuie sa ne ocroteasca...


Epav Epavitul (II)

Nu sunt inocent,
viata mea e o suma de neimpliniri,
caderi si urcusuri.
Nu sunt inocent,
am pornit gresit si acum port rani si juguri.
Privesc spre trecut si din ceea ce vad
o parte inteleg, o parte nu.

Nu sunt inocent,
viata mea e o suma de ratari,
am dezamagit si am fost dezamagit.
Nu sunt inocent,
am irosit multe daruri si acum sunt sarac si singur.
Privesc spre viitor si din ceea ce vad
o parte inteleg, o parte nu.

( Iasi / 18 martie 1999)

45

M-am salbaticit. Am vazut prea multe animale salbatice, vii si moarte. Am vazut nastere si moarte. Cand dispare un animal mare se taie bucati. Carne si matze si sange. Nu e timp de regrete si nostalgii.

Acusi implinesc 45 de ani. Am vazut si nastere si moarte. Nu stiu cum am reusit sa nu am nici un prieten. Ba cred ca stiu... Dar nu e timp de regrete si nostalgii.

Din cand in cand scormonesc in amintirile mele. Zilele acestea am facut efortul sa-mi reamintesc ce am facut intre 20 septembrie 1990 si 20 martie 1991. Am descoperit ca...

Corespondente

Domnule Teodor Baconschi


Ma numesc Eduard Orasanu si sunt din Iasi. Am 45 de ani, am lucrat multi ani la Fortus, si am locuit peste 30 in cartierul Alexandru cel Bun. De zece ani traiesc in Italia, impreuna cu sotia mea si baiatul nostru, in Pistoia, o mica localitate langa Firenze.


Parintii mei sunt pensionari si locuiesc in Alexandru. Tata a muncit toata viata la Metalurgica, iar mama a fost vanzatoare la o mercerie. Sora mea a muncit multi ani la CFS (Combinatul de fibre sintetice) . Au trecut anii si parintii mei si sora mea privesc cum Metalurgica nu m-ai e, CFS-ul nu m-ai e, iar despre Fortus ce sa m-ai vorbim. Au ramas amintirile si uriasul cartier dormitor.


Poate cei din Copou, fiind mai fini si mai subtiri intelectuali va vor vota cu bucurie stiind si apreciind valoarea dumneavoastra. Zic poate pentru ca Iasul are o istorie legata destul de puternic de Iliescu si “fructele” lasate in urma sa (FSN, PSDR, PSD).

  1. Poate cei din Valea Lupului, fiind oameni de afaceri, isteti si descurcareti va vor vota. Zic poate pentru ca acolo locuiesc multi dintre imbogatiti din ultimii ani. Dar cum multe dintre aceste averi nu sunt nascute prin etica sau har crestin raman dubii.

    Dar tata, dar mama, dar cei din Alexandru? Ei bine ma tem ca tata e greu de convins. Si nu numai tata, dar si prietenii lui tata (cei cu care joaca sah la un club al pensionarilor). Tata se uita la Antena 3, nu mult, dar suficient. Mama are emisiunile ei si voteaza c-am cum spune tata. Cartierul dormitor e greu de cucertit.

    Am si un frate, el a terminat liceul la Negruzi si Politehnica la Iasi. In ’90 a intrat in PNT Iasi (avea carnetul de membru cu nr 10). A participat seri la rand la fenomenul “Piata Universitati”. Astazi tine doua, trei, contabilitati la doua, trei, tarabe. Nu e interesat de politica romaneasca. La televizor se uita doar la canalele americane. El, desi sta in Alexandru, ar avea profilul alegatorului dumneavoastra. Dar cum veti ajunge la el? Cartierul dormitor e greu de urnit.

    Trezirea cartierului dormitor e provocarea la care sunteti chemat.

    Eu, din peninsula, va tin pumni. Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    Eduard Orasanu

Corespondente

Draga N.

Anul acesta se implinesc zece ani de cand am venit in Italia (tara despre care stiam foarte putine, un loc unde odata ajuns am descoperit ca se adevereste zicala: "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ"). Dar nici despre mine ca emigrant nu stiam nimic. Se vede ca aveam destula nebunie si multa disperare pentru a pleca. In multe privinte regret Edi-ul de acum zece ani - el a murit, incet, incet, pe nestiute - si dezaprob sau ma despart de Edi-ul de acum. Sigur ca, dincolo de regrete, nu reusesc sa ma mai vad inca in tara si inca legat de CUG. Cred ca daca as fi ramas cu timpul as fi parasit Strajerul. As fi avut in buletinul meu prea multa ratare. Asa sunt nu neaparat implinit, dar nici pe marginea prapastiei. Practic in cateva cuvinte asa s-ar rezuma viata mea, nici, nici, mediocru, gri...

M-am schimbat. Si, vai, nu in bine! Am 70 de kg, in vara cand am trecut si prin Iasi aveam aproape 65. Mult par alb, bicicleta si masina. Am abonament la piscina si incerc sa trec cat mai des si preventiv pe la dentist. Mananc putine paste, putina pizza (spre mirarea italienilor), multe masline si portocale. Nu beau cafea de trei ani si fac multa miscare. Viata mea mediocra si fara excese rugineste, imbatranesc, si fac eforturi sa lungesc momentul intrarii definitive in "senectute..." Dar privind asa si lupta mea cu batranetea e o ratare...

Dar nu mi-am propus sa-ti scriu despre dificultatile crizei de la jumatatea vietii. Asadar, draga N., eu ma scol in fiecare zi pe la 6 dimineata. Beau lapte din praf de soia cu o bucatica de ciocolata. Apoi, cand totul e ok, parasesc locuinta din Via de Gelli, luand si punga de gunoi.

Ma urc in micuta mea masina TOYOTA si dupa caz, ori ascult radio, ori muzica de pe Ipod (acum am pasiunea asta de a descarca de pe youtube muzica de la "capitolul" full album - le convertesc la final in mp3 - ). Am construit o mica colectie de albume integrale. Asadar ora 7 dimineata ma prinde in masina. Vad cum o noua zi vine. Ascult stirile, de exempu zilele acestea se vorbeste mult despre nava esuata langa noi, pe tarmul Toscanei. La 8 incep munca la ZOO. De obicei sunt in "reparto orsi". Incep alergarea. Dau de mancare, matur, spal, deschid, inchid. Vitamine la pinguini, si la pelicani, etc. La 12 fac doua ore pauza. Aici eu timp mort. M-ai palavragesc cu unul cu altul, despre Inter (echipa de footbal), despre bani, etc. La 2 incepe a doua parte a programului. Acum ca e iarna stau pana la 5.

Intorcerea acasa e dificila, oboseala, trafic, responsabilitatile de tata. Responsabilitati ce le mai pot face cu putinile resurse ce le mai am. Asadar de obicei le fac prost. Nu sunt un tata model, nici sot. Nu cred ca trebuie sa planga nimeni dupa mine. Uneori mi-ar place sa fiu lasat in pace, sa vegetez, sa joc football maneger, etc. Dar e imposibil, Yannis stie ce vrea...

Din cand in cand merg la biserica. Ei bine, si aici e un capitol ce asa cum deja cred ca deja intuiesti, nu stau pe roze. E vina mea desigur. Practic am ramas undeva la nivelul de acum 10 ani, sigur ca e mult spus si asa, Pentru ca o gramada de lucruri le-am uitat sau nu le mai practic. Aici sunt multe de spus, dar nu vreau sa predic despre relativ si relaxare. Nici nu m-as pricepe. Cred ca am prea putine de invatat pe altii. Nu sunt modest, ci neghiob.

Citesc doua, trei, bloguri. Urmaresc, unul, doua, ziare. Nu am televizor, nici cont pe faceboock. Practic nu vreau cu tot dinadinsul sa fiu informat si socializat.

Vezi, asta sunt...

Dar sa nu crezi ca sunt rece si indiferent.

…..

Raspund cu greu din aceasta iarna ce ingheata tot. In fiecare zi m-am gandit sa-ti raspund. Aveam chiar cateva inceputuri de fraze in minte. De exemplu, nu pot uita ca in vara la ultima mea vizita la Strajeru D. J. nu era. Mi s-a spus: "E obosit si nu a venit...". Acest "obosit" pentru o vreme nu mi-a iesit din creier. Sigur ca nu sunt eu in masura sa judec ceva sau pe cineva. Dar tu amintesti in ultimul mesaj de "activism strajeristic" ce iti este cerut. Asadar, se pare ca la "periferie", acolo unde esti tu, se cere multa energie, iar la "centru", acolo unde este el, e permis relaxul. Dar nu voi scrie eu despre ce nu inteleg si despre ce nu sunt chemat. Nu voi scrie nici despre faptul ca in vara vorbeam cu entuziasm la cei cativa prieteni ieseni despre Strajerul (vorbeam la oameni cu facultate, "cu carte", cu idei... ), dar nici unul nu parea dornic sa vada, sa auda, sa testeze. Asadar am ramas cu sentimentul ca invit intr-un loc inaccesibil, care nu e pentru ei. Invitam intr-un soi e de club elitist. O fi asa, stiu eu ce sa zic? Pai nu stiu, asadar nici despre asta nu vorbesc.

Ma bucur de progresele despre care imi vorbesti. Ma bucur de familia ta, de valoarea care i-o dai. Ma bucura sa aud ca Edi ca prieten poate fi un reper. Eiii! Dar asta e la trecut. Nu neg, am avut prietenii intense si calduroase. Dar ce nu am stiut odata cu emigrarea mea e ca odata plecat, darul acesta nu va mai fi exersat, ci pierdut. Sigur ca sufar, sigur ca multe acum nu se mai pot schimba.

Dar nu am fost numai la Strajerul in vara, am fost si pe Sararie. Acolo, de mult, in zona tinerilor "faceam legea" - asta in mod brutal spus (sau cum ar spune italienii eram un Don, “Don Eduardo”). Astazi nici umbra din acel trecut. Nimeni sau aproape nimeni nu ma mai cunostea. M-am simtit batran, desi eu deschid leii si tigrii, si dau de mancare la Giaguari in fiecare zi. Sufar? Nu, e normal.

Eii, mi-ar fi placut sa mi se intample si mie cu a fost cu D. M. acum vreo 13 ani in urma!

Cand intr-o seara a fost invitat la tineret pe Sararie, (pe vremea cand eu eram batranul “Don Eduardo”) eu il asteptam la poarta. A venit. Era imbracat cu o geaca verde inchis (eram unicul ce stia ca acea haina era de pe vremea cand era permanent la tineret ca lider, o purta mereu in acea vreme). Se vede ca si el e un nostalgic al obiectelor... I-am zis acolo in poarta: "Te astept de 10 ani", mi-a raspuns: "Am venit". "Am ramas doar eu, ceilalti din acele vremuri nu mai sunt".

Pe mine nu ma astepta nimeni.

E normal.

Din aceasta iarna inghetata cu iubire,

Corespondente

Draga N.,

Iti multumesc de urari, dar iti multumesc si ca in ciuda distantei si a tacerii mele nu m-ai uitat. Sunt surprins, au trecut anii si cred din ce in ce mai mult ca prin tara nu prea "am facut multi purici" in viata mea si in viata celor din jurul meu. E drept, ca acesti "purici" nu i-am facut nici aici. Cand am venit aici eram la limita disperarii ca nu reuseam sa spun "cine sunt si de unde vin", tarziu am inteles ca nu conta, ci ceea ce conteaza e sa fii cat mai putin diferit, adica sa vorbesti limba lor, sa iubesti mancarea si cafeaua lor, sa ai pantofii lustruiti (de lux daca se poate), etc.

Vorbesc despre "purici" nu din umilinta si smerenie, ci ca ma gandesc destul de des la un top al regretelor sau al tristetii in viata mea. Si cum spune-am intr-o alta corespondenta, regret cel mai mult ca am ajuns, foarte tanar, pe Sararie 32. Acolo am cunoscut mantuirea si dezastrul. Apoi regret, pe locul doi, cei 17 ani petrecuti la CUG, ii regret ca o risipa si ca pe o inconstienta. Acolo am invatat sa nu fac nimic. Regret ca nu sunt un bun sot si un bun tata. Eram un excelent teoretician...

Dar ma gandesc si la un top al bucuriilor si implinirilor. Aici e mai greu, imi vin in minte o amestecatura de sentimente, clipe si situatii. De exemplu, o luna plina undeva in Delta, un soare ros, spre seara, iar eu militar in Dobrogea. O liniste, pana atunci necunoscuta mie, la 2000 de metrii in Bucegi. Sigur ca pe aici e si nasterea lui Yannis.

Ma bucur, de exemplu, ca am facut parte din grupul de dinaintea Strajerul, ma bucur pentru primii ani la Strajerul. Si despre Strajerul cred ca am plecat la momentul potrivit, eram un purtator de criza si cred ca as fi fost nefericit ramanand (negasindu-mi locul, etc). Dar nu ma bucur ca am plecat - pare un paradox.

Ma bucur, iata, ca am vazut oceanul Atlantic de undeva din Franta, ca am vazut Munchenul orasul Europei Libere, si de ce nu, Roma, cetatea eterna.

Ma bucur, in final, pentru, Yannis. In el vad un eu cu mult mai multe sanse. Iar ce ii doresc cu adevarat este sa nu calce pe urmele greselilor mele...

Sarbatori linistite!

...


Ciao!

Am disparut, dar in parte motivat. Am lucrat toate zilele de la sfarsitul si inceputul de an, apoi am prins o raceala zdravana (ceea ce pentru unul ca mine care nu se da in laturi sa manance usturoi e greu de inteles). Acum sunt in convalsecenta, am cinci zile de medical La sfarsitul anului trecut am reinoit contractul de munca pentru inca un an si jumatate. Asta ma face sa respir mai usurat tinand cont de greutatea gasirii unui nou loc de munca. De bucurie am cumparat un laptop de 400 de euro, asadar nu cine stie ce, si am renunatat la computerul vechi ce avea deja sase ani. Revenind la mesajul tau ultim, cel in care amintesti de M., nu stiu ce sa spun. Cand ma gandesc la el am mereu sentimente amestecate. Asadar ezit sa ma bucur de discursul lui cu privire la mine. Apoi cred ca tot ceea ce e M. astazi nu are nici o legatura cu mine.

In sfarsit, vorbind odata cu Beny pe net ma tot flata spunandu-mi ca sunt o "legenda" pentru o anumita etapa a istoriei bisericii Strajerul, etc. I-am raspuns ca daca aceasta "legenda" ar reveni maine in Iasi, "legenda" ar muri si toti s-ar mira cum de am fost ridicat pe un asemenea soclu... Astazi "legenda" schimba scutece, aspira, face lucruri domestice, banale, comune, obisnuite, plictisitoare si normale.

In anii 2000 nu eu eram "legenda" ci fiecare dintre voi, eu eram diferit doar pentru ca aveam timp liber, eram lipsit de responsabilitati mari si urgente, citeam la CUG, etc. Asadar un boem care il face sa exclame la un moment dat pe Danut Jemna: Tu trebuie sa te casatoresti! Sa ai o familie!". Am urmat sfatul. Atunci s-a incheiat istoria mea romaneasca si a inceput istoria din exil.

Ai grija de tine!

Edi

Corespondente

Buna I.,


Suntem destul de bine. Tot in Pistoia, in "pizza" asta italiana. Crestem un copil sau el ne creste pe noi. Imi aduc aminte deseori de tine. Ba, chiar te-am si vazut online, aceasta la serile lui Beni Faragau in Iasi, la Filocalia. Urmaream pe webcam si intr-o pauza ai trecut prin fatza mea, imi venea sa te strig. Erai cu parul usor lung, simpatic si retras.

Uneori imi pun intrebari natangi, de exemplu: "cum ar fi fost SSJ-ul astazi cu fiecare din noi avand toate experientele ce le-a avut in toti acesti ani? (Imi pare rau de Alina care s-a "zidit" intr-o manastire ordodoxa in Grecia). Tot eu imi raspund, cred ca am fi fost inghitziti de bloguri, apoi de facebock, de Alin Cristea cu ale sale 50 de bloguri, de zecile de radiouri crestine online, de site-ul resurse crestine care e din ce in ce mai bogat. Dar intrebarea mea vine nu pentru a avea SSJ-ul in orice forma si in orice chip, ci doar de a resimti gustul prieteniei ce SSJ-ul o cultiva. Imi lipseste mult.

Te iubesc!

Pace tie!

Corespondente

Draga I.,

Universul nostalgiilor noastre au portiuni comune.

E adevarat ca nostalgiile tin de trecut, dar ce ma face bucuros este ca trecutul care ne leaga ofera si intoarceri vii in prezent.

La fel de adevarat este ca privirile nostalgice nu sunt chiar perfect lucide (cu atat mai putin critice), adica esti dispus sa vezi, sa interpretezi, cu ochi duiosi, calzi.

Ei bine, pe acest teren eu as corecta mesajul tau in ceea ce priveste imaginea despre mine.

Ai sa vezi, nu sunt un super-grozav. Dimpotriva, am suficiente motive (pentru suficiente episoade din viata mea) sa-mi pun cenusa in cap.

Chiar si legat de SSJ.

Pentru inceput, recunosc cu tarie valoarea prieteniei si frumusetea proaspata daruita de voi atunci, dar...

(despre SSJ, ca produs literar, cultural sau religios nu cred ca ar avea o valoare precisa. SSJ-ul nu poate fi repetat nici de noi acum, nici de alti azi. A fost nascut la momentul maximului de inocenta si de romantism, amestecat cu "bors" Sararist, pe care il aveam atunci. Azi nu cunosc asa "nebuni").

dar... daca as fi fost nu un super-grozav, dar un om nitelus mai tare, mai inteligent, mai putin egoist, as fi stiut nu sa continui impreuna cu voi SSJ-ul, ci sa nu va pierd. Sa nu va pierd ca prieteni. Vai, cum au trecut multi ani, cu evenimente importante, unice! Iar eu am fost si sunt absent, departe si exilat. Asadar la acest capitol am o bila neagra.

Draga I., ce vreau sa spun, iata ca o corectie de imagine, este ca am fost poate priceput sa fac SSJ-ul, dar am fost foarte nepriceput sa-l desfac. Daca ai rani la acest capitol, le ai din vina mea. Iertare!

Nici de biserica Strajerul nu am stiut sa ma desfac, azi pe lista regretelor e printre primele locuri, (pe un alt loc fruntas e si regretul ca nu am un prieten ca I. A.).

Am bile negre multe... uneori aceste bile negre se transforma in bolovani grei (azi, curat balegarul la oi si la camile, rahatul la tigrii si la lei. Frumos, exotic dar in final e o munca necalificata). Ce vreau sa spun este am suferit mult pentru slaba mea calificare profesionala.

Asta cu atat mai mult aici intr-o lume concurentiala si dura, (unde straini, si romanii in special, nu sunt priviti cu admiratie).

Asta cu atat mai mult aici unde sunt tata de famile, iar cerintele sunt mari si justificate (in apartamentul din Cantemir nu duceam lipsa de nimic, ciudat, nu?).

E vina mea. Am trecut prin scoala, prin viata, prin prietenie, vai, prea lejer!

Vezi, aici e nevoie de o alta corectie de imagine.

Astazi nu e timp de regrete, Yannis are sase luni... iar eu am 42 de ani... Sunt chemat sa dau tot. Cand il vad sunt foarte speriat decat seamana cu mine fizic. Rugaciunea mea fierbinte catre bunul Dumnezeu este sa nu fie "eu", Edi. Sa nu repete prostiile si idiotenile mele. Daca se poate sa nu faca nici pe cele ale lui...

Da, multe vise mi s-au implinit, dar, uneori, ca si tine, mi-as dori macar o zi de evadare. Sa stau la Mecano Sudura la CUG sa citesc sau sa stau in Cantemir cu Beatles pe perete iar eu in baloansoar. Sau sa merg cu voi la Barnova sau la o ora de tineret Sararista, ehei!

De ce vin si de unde vin aceste ganduri?

Da, multe vise mi s-au implinit, dar am albit, ma doare pe aici si pe acolo... Nu duc lipsa de nimic din cele esentiale, dimpotriva am cu prisosinta. Dar, vai, nerecunoscatorul de mine, cate mi-as dori!

Draga I., inchei. Mi-a facut mare placere mesajul tau.

Din mesajul tau mi-a placut si m-a amuzat faza ca daca ai fi muncit mai mult SSJ-ul ar fi fost mai tare ca Alin Cristea... Imi face placere sa vad la lumina acea parte din tine care semna i....@...

Imi pare rau sa aud de pierderea de sarcina, copilul care va veni va fi astfel mult mai pretios.

Da, despre Toflea e adevarat, sunt masluitori, dar glasul, darul muzical si patosul cu care canta nu sunt masluite. Poate Dumnezeu din ceruri se bucura uneori cand ii asculta.

Corespondente

Draga T.,


Imi cer scuze ca raspund cu intarziere. Ma tot gandesc la un raspuns pe masura lui Edi cel ce scria cu usurinta la SSJ (acel Edi iti este tie cel mai cunoscut), dar eu insumi ma insel (si tu) acel Edi a suferit transformari, adaugiri, zgarieturi si pierderi.

Anul trecut, ultimul in care m-ai purtam frumosul numar de 40 de ani, l-am inceput pe bicicleta (La ZOO se lucreaza toate zilele anului, "ca animalele trebuie curatite si hranite" - si la trecerea aceasta ultima de ani am lucrat). In drumul cetos, rece si pustiu spre ZOO eram adulmecat precum o prada. Eu, orbul si natangul, nu vedeam ce an se asterne in cale. Primele mari semne de intrebare au venit in februarie cand intr-o noapte credeam ca bat tobele pe afara, vai, nu, era inima mea care dadea primele semne "ca exista"! Si "ca exista" de capul ei! Asadar primele palpitatii, atacuri de panica, renuntat la cafea (asta italiana chiar e tare), multe intrebari: "Cum eu care nu am fumat nicodata, nu am baut, mereu oarecum cumpatat, care fac miscare, pe bicicleta in fiecare zi, in natura, la ZOO, am probleme?". "Stresat? De ce?". Insomnii si ganduri, dialog foarte intim cu inima mea - rugaciunea inimii.

"Unde esti tu Doamne Isuse?". "Trebuie schimbat ceva!". "Renunt la multele ore petrecute la calculator", "Ma culc mai devreme", "Mananc miere de albine, usturoi si catina", "Ascult doar Rete Toscana Clasica", (recomand cu caldura, emit si pe net, muzica clasica non-stop). "Plimbari de relaxare".

In parte toate acestea au mers, merg si functioneaza. Astazi "tobele" le aud extrem de rar. Practic am reusit sa ies din "tunel" printr-un drum fulger acasa de Pasti. M-am intors mult mai imbarbatat (la dus si la intors am trecut prin Oradea ta draga).

Apoi, alte schimbari, renuntat la bunatate de bicicleta de 200 de euro, (care ma solicita fizic mult dupa ce deja eram stors de puteri, asta la intoarcerea acasa de la ZOO), cumparat bunatate de masina TOYOTA (cu schimbator automat). Pregatiri pentru sarcina, participat la o sarcina dificila - diabet gestational - , zici de controale si teama de a nu se pierde si acest copil. (doua sarcini au fost pierdute in trecut).

Alergaturi in stanga si dreapta, 41 de ani, primavara, vara, toamna, iarna, 5 decembrie: Yannis. Am participat la nastere de la inceput pana la sfrasit, fara palpitatii si fara panica, dar cand am iesit de acolo mi s-a zis ca pe fata mea se citea despre facerea lumii...

Acum sunt tatic de baiat roman, nascut in Italia, cu nume grec. Seamana cu mine, asta ma tulbura. Sper mult sa nu faca si sa nu repete greselile si traznaile care le-am facut eu.

Te iubesc!

Salut si pe C. (cu care esti inca impreuna - acest "inca" m-a incurcat un pic, dar cum eu privesc in fiecare zi un tigru in ochi am lasat de la mine).

Da, reconfirm, intru zilnic pe blogul tau. Despre comentarii, pai nu prea imi da mana sa scriu prea multe. Am inteles ca "bujiile" nu ma tin ca pe vremuri, (of, SSJ!) la Paltinis, acum doi ani. Simteam ca sunt rupt, departe, greoi, balbait. Atunci eram inca gradinar... acum sunt zoolist...

Pace tie!

Corespondente

Draga R.,

Ma tot gandesc de ceva timp la intrebarea: ce ar fi fost viata mea daca... ?

Si dupa acest "daca", ce intervine la 42 de ani, ce sa pun?

Dupa zile de deliberari am ajuns la un cuvant si la doua numere: Sararie 32 Ce ar fi fost viata mea daca nu as fi fost la 18 ani pe Sararie 32, ci la 28 de ani sau la 38 de ani (sau niciodata)? Ce ar fi fost?

Pentru mine Sararie 32 este spatiul unde l-am cunoscut pe Dumnezeu, dar si o mare hora a dracilor. Este spatiul unde am fost foarte fericit, dar si nesfarsit de trist. Am fost iubit si urat, ridicat si doborat, sarutat si scuipat, mangaiat si tradat. Pe Sararie 32 am intalnit iubirile mele, unele din ele au fost sfinte, altele curve. Pe Sararie 32 erau personaje si personaje unele ma priveau ce pe un guru, altele ca pe un idiot. Pe Sararie 32 se respira si aerul tip Tepes - Stan, dar si aerul Ciortuz - Manastireanu. Nume: Dan Covaliuc, Marius Nichita, Lica Roman de pe Sararie, azi pierduti in uitare si in ceata.

Draga R.,

Ce vreau sa spun este ca iubesc, dar si urasc ca am fost vreodata pe Sararie 32. Ma bucur, dar si regret, poate regret mai mult, ca am urcat acel deal si ca am deschis acea poarta.

Asadar Edi de azi se tot gandeste ce ar putea da, ce ar putea oferi, ca in schimb sa... Sararie 32

Corespondente

Draga I.,


Of, nu m-am prapadit, desi sunt asa de tacut (si poate lenes) in corespondente si semne de viata. Acum, ca eu vad in fiecare zi lei, ursi albi si crocodili ar trebuie sa insemne ca traiesc palpitant, o a doua tinerete. De fapt, adevarul e ca zilele se scurg aproape la fel, in aceiasi schema, cu aceleasi deschideri si inchideri de usi, de lacate, de porti. Cu aceleasi mature si lopeti pentru aceleasi excremente si gunoi. Ma scol in fiecare zi pe la 6, dupa o noapte deobicei usurel agitata (dintii lui Yannis, noptile la CUG, etc). Imi fac o cana de lape de soia, cu ciocolata si biscuiti. Ies pe la 7 din casa, stau in masina 10 minute (ascult muzica de pe Ipod, ma uit la cer, ma gandesc la vrute si nevrute - ce am fost, ce sunt, ce voi fi). Apoi pornesc, fac 10 minute pana la ZOO. Deobicei ajung primul, mai stau 10 minute cu mine insumi (ascult muzica, ma uit dupa nori, ma gandesc, la ce as fi putut sa fiu, ce n-am sa fiu niciodata). Apoi ziua incepe.

Ajung acasa rupt de obosela. Am facut multa miscare (am 70 de kg), intru in casa si mai ofer tot ce a mai ramas. Putin.

Din cand in cand primesc cate o veste (rar), cineva ma mai cauta (foarte putini). Bogdan L. care imi spune ca Radu A. a avut infarct... Teo S. care imi spune ca s-a casatorit... Tu, care sensibil si frumos la suflet nu ma poti uita...

Te iubesc,
40 de ani!
Ieri am carat toata ziua mobila impreuna cu-n amic albanez. Eii, si cu caratul mobilei este o arta, o stiinta, dar zgarcit fiind si un pic in greva fata de acest blog nu voi da detalii. Spre seara, in masina amicului zaresc un CD cu muzica albaneza, citesc limba aceasta necunoscuta si spre surprinderea mea gasesc un cuvant "romanesc", si anume: "Bucuria". Intreb, (intre noi vorbim in italiana) cum se traduce cuvantul "Bucuria"? "Frumusete", raspunde amicul. Afara ploua, mobila e deja carata, strazile sunt ude, orasul e putrezit, trecatorii sunt grabiti. Cati dintre ei sunt bucurosi si cati dintre ei sunt frumosi?

UE

Domnule José Manuel Durao Barosso nu ma simt prea bine in pielea mea de roman, nici in cea de european. Cu romanitatea sa zicem ca e o chestiune personala, dar, astazi la o zi de cand ati semnat la Lisabona noul tratat al Uniunii Europene, va marturisesc ca mi-e dor sa fiu extracomunitar. Sigur, imi veti spune ca nu am suficienta rabdare si clarviziune, ca in viitor si Romania va depasi faza aceasta de membru "second hand", de tara integrata si nu prea. E drept, nu va contrazic, dar, vorba unui cantec din tara mea: "Altadata va fi bine, dar altatada nu mai vine...".

Domnule José Manuel Durao Barosso eu ca extracomunitar ma descurcam, stiam limitile si regulile jocului, astazi comunitar fiind mi-e totul neclar. Sunt binevenit, dar mai bine as sta acasa... Am toate drepturile, dar cu o gramada de clauze si derogari, astfel ca nu mai raman cu aproape nimic. Da, eu ma descurcam, toti stiau ca sunt inferior, limitat, idiot, nepriceput, incult, redus, primitiv, dar... baiat bun. Acum sunt toate acestea, dar... baiat rau. Pai in sat la tata, asta tot in tara mea, era o vorba: "Decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas!", cu alte cuvinte, eram orgolios ca intre extracomunitari sunt roman, astazi mi-e rusine ca intre comunitari sunt oaia neagra.

Domnule José Manuel Durao Barosso vreau sa fiu extracomunitar, nu stiu daca noul tratat prevede si posibilitatea aceasta, dar va rog s-o luati in considerare.

Mai bine golan...



(Foto Vasile Dorin)

Suntem luptătorii veacului ce vine,
Suntem diligenţa veacului oriunde.
Caii nostri aleargă spre un ţărm de bine
cu potcoave albe, dincolo de munte

(Cristian Paturca / Noi de-aicea nu plecam / Piata Universitatii 1990)

Ca autorul acestor versuri si acestui cantec a fost internat in conditii grave in spital, nu a mai interesat asa de mult. Sigur, si faptul ca o stire "nu prea a mai interesat" este un cliseu, pentru ca traim in tara in care stirea, noutatea, interesul, ideile sau nostalgiile noastre conteaza, iar ceea ce ni se propune e de obicei vulgar, fara valoare, o prostie.

In plus suntem un popor mai degraba nehotarat decat ferm, pentru ca iata, nu ne caracterizeaza refrenul cantecului abia amintit: "Noi de-aicea nu plecam...". Plecam, cum sa nu, unii in Canada, altii pentru afaceri obscure, si altii doar sa renunte definitiv la politica si cetate...

Suntem un popor sugubat, hatru, plin de bancuri si carcoteli. Asadar de unde atata determinare? "Nu plecam acasa!". Si apoi ideea de "casa" e cam subreda, relativa, interpretabila. Printre barbosii si ochelaristii primaverii '90 ar fi interesant de vazut situatia locativa actuala.

Sigur, aici suntem destul de aproape cu felul nostru de a fi: "pana nu vom castiga...", pai nu ne trezim si nu ne culcam cu gandul acesta: un castig in plus, o inselaciune adaugata, un "tun" si mai bun, un fraier mult mai pacalit?

Problemele apar cu finalul: "libertatea noastra", si apar pentru ca suntem atat de liberi incat ne plictisim. Ducem o viata fara farmec, fara sare si piper, cu Dan Diaconescu si Mircea Badea. Suntem atat de liberi incat ne ingrijoreaza doar conturile, calatoriile de "shopping" la Milano, amantele, DNA-ul si, uneori, Basescu.

Da.

Sunt un "decretel"

(1968) M-am nascut in anul in care Paul McCartney si John Lennon cantau impreuna intr-o cladire de pe strada Abbey Road. In Cehoslovacia, Jan Palach era imbujorat de "primavara de la Praga", iar, in Memphis - Statele Unite -, Martin Luther King era asasinat.

(1969) Aveam aproape un an si domnul Neil Armstrong, ajutat de vehicolul Apollo 11, a pus piciorul pe luna. Tata, mama si toti vecinii au iesit noaptea afara ca sa vada..., eu dormeam linistit. La moda in acel an, in targusorul meu moldovenesc, era cantecul compus de Nicu Covaci si Moni Bordeanu, Vremuri: "Hei, tramvai, purtat si tras de cai...".

(1970) La doi ani, domnul Lucian Pintilie propunea spre vizionare publicului "proletar" filmul Reconstituirea. Anwar Sadat era ales presedinte al Egiptului, presedinte nefericit, nu peste multa vreme avea sa fie ucis, dar nefericit si pentru ca in targusorul meu moldovenesc, pornind de la numele lui, era personaj de banc: "Este unt? Aaa, nu are, s-a dat! Este lapte? Aaa, nu are s-a dat!", asta si incurajat de cantecul "foarte interzis": "Astazi iar, la telejurnal, am vazut cascaval..."

(1971) Aveam trei ani si nu stiam ca locuiesc pe Bulevardul Socola, dar peste ani intotdeauna am inteles nedumerirea sau exclamatia in ceea ce ma priveste: "Esti nebun?", "Ce, ai inebunit!". Tata si mama erau multumiti de mine, mancam linistit si cumpatat din biscuitii Eugenia, si savuram in ritmul respirarii sucul Cico.

(1972) La patru ani, domnul Nicolae Steinhardt scria Jurnalul Fericiri , iar niste baieti din Timisoara numeau pe "Cei ce ne-au dat nume". Se nastea hidrocentrala de la Portile de Fier si astfel disparea sub ape insula de pe Dunare, cu nume de basm si de smochini, Ada-Kaleh.

(1973) La cinci ani, domnul Adrian Paunescu incepea concertele prin tara cu Cenaclu Flacara, (mai tarziu, peste zece ani, aveam sa asist si eu la doua, trei, spectacole. Biletul costa in jur de 25 de lei, asta in vreme ce la un cinematograf biletul costa 3 lei. Spectacolul, intinerant, incepea pe la sase seara si putea dura pana dupa miezul noptii. Mult zgomot, multa creativitate, multa intoxicare ideologica, descatusare, amestecate, bune si rele, frumoase si urate). Ilie Nastase castiga trofe si juca bine tenis, iar Aleksandr Soljenitin publica Arhipelagul Gulag.

(1974) La sase ani nu am fost facut "Soimul Patriei", nastrusnica organizatie politica pentru copii nu exista. Am parasit Bulevardul Socola pentru noul cartier muncitoresc Alexandru cel Bun, astfel traind prima dislocare si primul exil intre malurile Bahluiului. La "portile albastre ale orasului" se petreceau toate... pe ritm de "Mugur de Fluier".

(1975) La sapte ani termin clasa I-a, pentru prima si ultima data in istoria mea scolara sunt premiat, evident nemeritat. Incep sa ies putin in lume, descopar un alt targusor moldo-ovreiesc Birladul (mai tarziu, in Birladul inca nesistematizat de "inteleptii" vremii, aveam sa descopar revistele PIF, pe tanti Maricica si tanti Felicia, borcanele cu dulceata de nuci, compotul de visine, si Adunarea unde vine Domnul Isus). Se nastea Ada Milea si murea asasinat Cornel Chiriac, redactor muzical la Europa Libera. Marin Preda scria Delirul, iar unii erau in delir pentru "Cantofabule". Dan Andrei Aldea canta: "Om bun deschide-ne poarta...", iar Anda Calugareanu canta: "Noi nu, niciodata...".

(1976) Aveam opt ani cand domnisoara Nadia Comaneci lua nota 10 la Jocurilor Olimpice de vară de la Montreal, Canada, iar The Eagles lansa albumul Hotel California. Incep sa ies putin in lume, descopar "atelierul de creatie si de socializare" numit generic: Pe casa scarii. Astfel urmeaza ani intensi cu: "Tara, tara vrem ostasi!" si "TOMANAP".

(1977) La noua ani aflu pentru prima data ca "epicentru seismului e in zona Vrancea", dar cum sunt proaspat pionier nu ma tem de nimic (am fost facut pionier la Cetatea Neamtului, o ceremonie care imi scapa acum din memorie, dar ramane faptul ca nu am reusit sa urc niciodata in ierarhia organizatiei, astfel sa fiu si eu comandant de grupa sau de detasament, asa ca nu mi-a fost dat sa port sunururile si tresele acele "minunate". Se vede ca inca de atunci eram "nesincer politic"). Incep sa ies putin in lume, descopar ca tovarasul care are poza pe perete (si de fapt peste tot) are o "grija parinteasca" si da "sfaturi intelepte". Dar eram mai degraba fascinat de Cristian Topescu, iar seara ma uitam "siderat" la serialul Dalas...

(1978) Am avut zece ani, am fost un copil, as zice normal.

Tigru si ninsoare

Ultimul film de Roberto Benigni, difuzat in seara asta de Rai Uno, e o spumoasa comedie cu puternic iz politic. Actorul toscan, nascut langa Prato, orasel vestit pentru industria sa textila si pentru "uriasa" comunitate chinezeasca, e pe "val", mereu respectat si pretuit.

Unii rad de gura sa mare, pentru ca atunci cand recita Divina Comedie (se spune ca o stie aproape pe de rost, si astfel fiind isi permite sa faca turnee publice si sali pline, cu Dante, prin toata Italia) impleteste versul lui Dante cu actualitatea politica si sociala. Actualitate pe care o scormoneste si o descrie, se vede, pe gustul multora.

Altii il plac pentru ca aduce aminte si se aseamana cu alti comici italieni,

Totò



(1898 - 1967)

(actor de comedie, al unei comedii triste gen Charles Chaplin, ce in anii imediat dupa razboi a fost extrem de placut, tonificant, pentru o generatie saracita, debusolata si invinsa),

Alberto Sordi



(1920 - 2003)

(actor de comedie, al unei comedii senzuale si erotice. Desi a jucat roluri de afemeiat si amant - in dulcele stil italian, nu a fost casatorit niciodata. El vine pe scena odata cu renasterea economica a Italiei, asadar propune o comedie solara, de vacanta...),

Massimo Troisi



(1953 - 1994)

(actor de comedie, al unei comedii rafinate, problematice, profunde. Actor "timid" si incandescent, "disparut" de tanar, a fost indragit de publicul italian desi nu a renuntat niciodata la dialectul sau, foarte strict, napolitan. El vine pe scena in anii '80, o vreme a revolutiilor si a demolarilor).

Iar altii il plac pentru ca in el regasesc ticurile, gesturile, zgomotul cotidian si obiceiurile obisnuite ale italenilor.

Tigru si ninsoare este un film de dragoste, iar alaturi de Roberto Benigni se afla, asa cum ne-a obisnuit in ultimile filme, sotia sa Nicoletta Braschi. Este un film despre poezie si risipa, despre prietenie si renuntare, despre vis si fantezie, dar, vai, toate asezate in realitate, cea italiana si cea a razboiului din Irak.

Conturile mele cu Elvetia

Da, si in Africa se joaca cu pasiune fotbal, mai exact in Nigeria. Pasiune crescanda cand joaca nationalele Nigeriei si Elvetiei - o tara extra-comunitara, dintr-o regiune numita Europa. Asadar, astazi stam la televizor, bem un ceai sau o bere nigeriana si tinem pumnii stransi jucatorilor nostri. Toate bune si frumoase, amicale si fratesti (meciul e un amical) pana cand la pauza dintre reprize guvernul Elvetiei ofera un clip publicitar publicului nigerian: "Un tanar din Camerun suna acasa din Elvetia, el tocmai a ajuns clandestin in Europa traversand Mediterana spre Sicilia intr-o ambarcatiune precara. La telefon, tanarul din Camerun, minte parintii lui spunand ca a gasit deja de munca, ca locuieste la niste amici, desi doarme sub poduri, nu munceste, fura si mananca te miri ce". Spotul se termina cu indemnul: "Sa nu crezi tot ceea ce auzi! A pleca de acasa nu inseamna ca iti faci o viata mai buna!". Ne sta putin berea in gat, ceaiul s-a varsat pe camasa inflorita...

Eii, sigur, si-n Europa se joaca cu pasiune fotbal, mai exact in Italia. Pasiune crescanda cand sunt partide importante. Asadar, astazi stam la televizor, bem un ceai sau o bere Moratti si tinem pumnii stransi jucatorilor nostri. Toate bune si frumoase, amicale si fratesti, suntem putini nemultumiti de soacra si de ticalosii astia de romani, dar, la pauza, suntem mangaiati de un spot publicitar elvetian adresat publicului italian: "Munti inzapeziti, vacutze cu talangi, fulgi de nea, partii de schi, fetze zambitoare, ospitalitate si voie buna...". Spotul se termina cu indemnul: "Elvetia, o tara care te asteapta cu placere...". Asa, da, ne curge mai bine berea pe gat, ragaim... si planificam urmatoarea aventura...

Bacilor mei

Asa mi-a fost dat ca am cunoscut putini pastori, dintre ei, unii imi sunt amici. In schimb, am fost recompensat vazand multi tamplari, strungari si macaragii. Despre pastori nu pot spune prea multe, cei, putini, pe care ii cunosc au fost mereu inchisi, ermetici, fara oftaturi, fara: “mai, Edi, ma doare asta”, “mai, fratele meu, sunt ingrijorat...”. Astfel nu le-am stiut niciodata framantarile, gandurile, biruintele sau infrangerile. Dar, macaragii, tamplarii si strungarii au fost deschisi. Am fost mereu participant la bucuriile si tristetile lor, la suisurile si intorsaturile vietii lor. Uneori miroseau a ulei, a sudoare sau a vodca, dar ma priveau cu iubire si fara falsitate.

Marturisesc ca nu am convingeri puternice de stanga, dimpotriva, dar am preferat mirosul si sudoarea aceasta, in schimbul unor anumite camasi si parfumuri pastorale...

Asa a fost sa fie ca am cunoscut putini pastori, pe unii i-am vazut de departe, pe altii doar de la amvon. De catre unii am fost invitat si acasa, de cele mai multe ori sa fiu mustruluit, “indemnat” sau anchetat (asta pe principiul ca “trebuie sa fi gresit tu cu ceva!”). In comparatie am privit ca pe un premiu ca am cunoscut multi tamplari, strungari si macaragi. Si de cunoscut i-am cunoscut de aproape, unii mergeau si la amvon (chiar iesiti din tura de noapte). De unii am fost invitat si acasa, de cele mai multe ori pentru ca eram bucurosi sa fim impreuna. Era simplitate, naturalete si normalitate. Lipsea “anchetatorul” si “anchetatul”, “calaul” si “victima”, “sfantul” si “pacatosul”, “inteleptul” si “nepriceputul”, “locul asigurat in rai” si “destinatia obligatorie spre iad”.

Marturisesc ca am usoare dubii, poate ca am cunoscut pastorii care nu trebuie sau nu inteleg prea bine termenii vocatiei si chemarii lor. Da, da, cu siguranta e ceva care imi scapa, astfel as intelege mai bine singuratatile si mutenia lor, idiosincraziile si orgoliul lor, suspiciunile sau intrigile lor.

Nu-i nimic, nu am nici o retinere fata de mainile batatorite, efortul si priceperea tamplarilor, strungarilor si macaragiilor mei.

Daca toti am bea parfum...

Nu sunt intelept, da, da, astazi am aflat ca nu sunt intelept. De fapt nu am aflat chiar azi, ci in aceste zile, poate in aceste luni si, de ce nu, in ultimii ani.

Recunosc, in plus, ca sunt si un tip de "papa-lapte", un gen de "gura-casca". Iata, spre pilda, mai fraged fiind, "cascam gura" la emisiunile lui Iosif Sava, si sacaitor, dar blajin, cautam in biblioteca Gh. Asachi cartile lui Octavian Paler.

Nu suparam pe nimeni, nici o musca nu as fi omorat, asta desi au fost zile cand inarmat pana in dinti, un soi de Rambo, cautam teroristi pe stradutele cu miros de baclava ale Medgidiei.

Da, da, "gura-casca", pai ce, intelegeam eu bine "Seratele Muzicale" ale lui Iosif Sava (iesean, evreu, nascut intr-o casa la poalele Mitropoliei)? Nu, se vede ca nu, caci o altfel de muzica imi stie viata, (nu mai tresar si nici nu mai fug sa prind "emisiunea" - bogatie de idei, limpezire de traseu, efort si antrenament, stabilirea de modele. Ooo, Patapievici, tanar si proaspat invitat la Iosif Sava!!! Nu ma sinchisesc deloc de oameni politici, de edituri, de reviste. Ooo, Dilema, cumparata inca de la primul numar, si apoi ani in sir!!!).

Sunt la Costinesti, e inainte de 1989, vara, iau masa in uriasa cantina de langa hotelul Orizont, la cateva mese distanta e Iosif Sava. Sunt prea tanar, programul 2 se prinde doar la Bucuresti (emisiunile lui Iosif Sava erau difuzate, in acei ani, pe programul 2 TVR), in plus mie imi place "Cenaclu Flacara" si nu Beethoven. E veselie, e nepasare, e abandon (veselie, nepasare, abandon in acei ani cenusii? Pai eu eram de pe atunci un "papa-lapte" si un "gura-casca", ce stiam eu?), ma indragostesc de fiecare domnisoara rasarita in cale...

Cale? Sunt in trenul spre Iasi, ma intorc de la mare. O alta vara fierbinte a trecut. Canalul Dunare - Marea Neagra e proaspat dat in folosinta (Mirabela Dauer canta slagarul zilei "Magistrala Albastra"...), trenul opreste in Medgidia, imi zic cretin si fudul, ce gara urata e asta, ce oras sinistru e asta, nu as cobori aici niciodata!

Cale! Am coborat si am ramas un an in Medgidia...

Am ajuns in Medgidia prima data pe la cinci dimineata, dupa o calatorie cu trenul lunga si obositoare, dupa o noapte agitata, "drumu-i lung, armata-i grea, pan'la liberarea mea!", bere, naduseala, valize de lemn, toate claie peste gramada, emotii, prieteni buni lasati in gara Iasi.

Era septembrie 1989 si am ajuns in Medgidia, rupt si emotionat, "papa-lapte" si "gura-casca", nimic, nici un simt, nici o veste, nici o profetie si nici o aratare, nici o presimtire nu imi spunea ca odata coborat in gara aceia a "murit" viata mea de dinainte de 1989, si ca odata intors in Iasi, peste un an, voi gasi toate vraiste, rasturnate, opuse, distantate, la extreme, fara sens, pline de sens - bucurii si tristeti, sperante si dezamagiri, tradari si iubiri, ratari si impliniri.

Nici acum nu stiu cum m-am urcat intr-un autobuz, si cum de circulau autobuzele la ora aceea, m-am trezit in fata portii unitatii pe la cinci jumate. Stateam aiurit ca un "papa-lapte" si ca un "gura-casca"... Orasul se trezea, avea parfumuri orientale, femei in salvari si albe minareturi...

...

Nu sunt intelept, da, da, astazi am aflat ca nu sunt intelept. De fapt nu am aflat chiar azi, ci in aceste zile, poate in aceste luni si, de ce nu, in ultimi ani.

Recunosc, in plus, ca sunt si un tip de "papa-lapte", un gen de "gura-casca". Nu stiu ce mi-a venit ca in aceste zile am scris despre un personaj, nu spun cine, ca astazi sa-mi musc degetele sau tastatura...

Pai nu sunt eu un "papa-lapte", un "gura-casca", ca alfel as fi inteles ca despre cei "VIZIBILI" e bine sa nu scrii nici de bine, nici de rau. As fi inteles ca e bine sa-i privesti nici de-a aproape, nici de departe, ci doar din locul potrivit de unde "VIZIBILITATEA" lor nu sufera, dar nici nu te eclipseaza. As fi inteles ca spre cei "VIZIBILI" nu orice drum e accesibil si nu orice fereastra e deschisa, ca sensibilitatile si susceptibilitatile lor sunt largi, miscatoare, amplificate. Ca e bine ca fiecare sa-si cunoasca plapuma si lungimea ei, in cazul meu, se pare ca in acest caz am iesit cu mult cu picioarele pe afara...

Pe afara: nesincer, nepriceput, bagator in seama, platitor de polite, ridicator de mingi la fileu, adulator, plictisitor, la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, pus pe hartza, cautator de "rating".

Da, daca toti am...

aproape si departe

Dragul meu prieten,

Nu cred in destin, dar nu cred nici in pura intamplare, si uite asa navighez intre “ceea ce imi este dat” si “ceea ce trebuie sa adaug”, iar, probabil la “final” voi fi nevoit sa acostez intre “ceea ce El ar fi vrut sa fiu” si “ceea ce eu am reusit sa fiu”. M-am simtit intotdeauna inconfortabil cand am vazut chipuri cu “destine implacabile” si chipuri “lasate la voia intamplarii”. Nu ma pricep si sunt inoperabil alaturi de cel prea plin de sine (si al sau destin), nici alaturi de cel ce a “renuntat” de tot la sine.

Nu cred in fericirea absoluta, dar nu cred nici in tristetile fara de leac, imi sunt mult mai aproape seninatatea si armonia, si asta chiar daca sunt vulnerabile si trecatoare. M-am simtit intotdeauna fastacit in fata fericirii incandescente si a tristetilor de moarte... Si, marturisesc, m-am ferit si de una si de alta, preferand “a doua zi”, “al doilea moment”, “a doua etapa”, dupa “fericirea cea incandescenta” si “tristetea cea de moarte”.

Nu cred in saracie, dar nu cred nici in bogatie, nu am indoieli ca sunt oameni cu venituri modeste, dar frumosi si senini. Saracia nu inseamna nefericire, dar poate insemna uratenie. Nu am indoieli ca sunt oameni instariti, care sunt generosi si sinceri. Nici despre bogatie nu cred ca inseamna nefericire, desi egoismul si meschinaria le gasim prin preajma. Si mie mi s-a intamplat, uneori, sa-mi doresc prea mult, sa fiu risipitor si vanitos, dar mi s-a intamplat sa las si de la mine, sa ma multumesc cu putin sau nimic, sa fiu umil.

Nu cred in curaj, nu cred nici in lasitate. Cred ca unii confunda curajul cu dementa, iar altii lasitatea cu virtutea. Desi multi “nebuni” si “curajosi" au fost de fapt romanticii temerari, asa cum multi “impasibili” si “nepasatori” erau ruguri aprinse in taina... M-am ferit intodeauna de curajosii razvratiti si de lasii cu explicatii, am preferat ezitari, dar in libertate, nelinisti, dar in pace. Fata de a avea un pic de tupeu am fost nepriceput, desi retinerile prelungite mi-au produs neplaceri.

(Dragul meu prieten, mi-a trecut raceala, am inghitit vreo cinci lamai si am baut tone de ceai. Am terminat si epistola aceasta, pe care tu cu gentilete o corectezi atunci cand e cazul. Stiu ca nu are un final ca la carte, poate aici voi mai lucra. Am suficient timp liber, tu stii bine ca suficient e putin spus. In timp ce scriu, uneori, ascult de pe radio3net "Florian Pittis", la rubrica "Radio Big Bank", categoria "Gospel". Uneori seara vad filme vechi, foarte vechi, sa zicem incepand din 1933 pana in 1950, aproape toate sunt alb-negru, pentru mine sunt extrem de relaxante... Uau, de ce oare iti spun toate acestea? Oricum, spor!)
Se pare ca gandul de a publica textul din postarea precedenta pe forumul "Cuvinte la Schimb" nu a fost unul prea inspirat. O usoara agitatie s-a produs, in final lucrurile s-au indulcit. Recunosc ca nu am vrut sa tulbur pe Marius, pe nimeni de fapt. Ieri seara am trait stari dulci - amare. De ceva luni ma auto-cenzurez in aparitiile mele pe forum, aseara m-am gandit, pentru prima oara, sa ma auto-suspend. Probabil voi duce gandul pana la capat.

pe oricine

Multi ne-am intristat cand Marius Cruceru a anuntat ca va renunta, treptat, la activitatea de pe blogul personal “la patratosu” (blog ce ocupa un loc fruntas in topul wordpress / limba romana, fiind citit si avand o bogata corespondenta, o multitudine de comentarii), dar tristetea nu a avut timp sa se aseze, sa incolteasca, iata, (spre exemplu) de cateva zile ne sunt propuse teme (cu o rapiditate nesurprinzatoare “la patratosu”) care incordeaza “muschii” mintii si credintei noastre.

"Pastorul de tineret, avem nevoie de el sau nu?" - titlul unei ultime postari a fost repede „inlocuit” cu "Unde să pun boxele în maşină?"

Saritura pe un alt palier, la un alt subiect, nu e intamplatoare (tine de „manualul de blogger”, tine de „cum si in ce fel trebuie sa-ti pastrezi audienta?”, stiinta pe care Marius Cruceru o stapaneste foarte bine).

Saritura pe un alt palier nu se opreste aici, o alta postare, o alta directie "Iliescu şi cu Roman! Iarăşi? Vreau o altă Românie!!!" se vede ca viata de blogger nu e una tihnita, nu e vreme de digerat, de tras prea multe concluzii. Meditatiile prelungite ale cititorului sunt binevenite, dar pe cont propriu, in timpul liber, in afara blogosferei. Ai pareri, foarte bine, descarca-le repede, altfel pierzi cursa, ultima postare...

Nu, aici nu e de vina cineva, totul tine de antrenament, de bataia inimii si de viteza circulatiei gandului de la idee la tastatura... Ori diferitele antrenamente, tehnici si „terenuri de sport” ne departajeaza. Te tin „curelele” si „nadragii”, atunci citesti, scrii, comentezi. Daca te tin cu adevarat bine atunci o faci si de calitate (teama mea este ca sunt putini cu „braie” si „nadragi” pe masura...).

Sigur, pericolul prezentelor insuficient antrenate pare mare, dar daca acceptam ca blogosfera e deschisa tuturor, atunci suntem mai relaxati si mai surazatori.

Dar e deschisa blogosfera tuturor? Pai, Marius Cruceru ne spune ca nu. Si „patratosu” nu are rezerve fata de cei „firavi” cultural, „slabuti spiritual”, mai nepriceputi in general, ci fata de personaje ca Ion Iliescu si Adrian Nastase.

Personaje, sigur „indecente” si indigeste, dar, totusi, cu acelasi drept banal de a avea un blog. Daca exista un „banal” drept de a avea un blog cum explicam intrebarea: "Pe cine să mai aşteptăm în blogosferă?"

Pentru inceput credem ca nu oricui e dat sa puna intrebarea. Pentru ca una e sa fii fruntas in topuri si sa fii un „patratos”, si alta e sa fii o prezenta comuna, obisnuita, rotunda... Asadar, acceptand acestea lasam pe cel potrivit sa puna intrebarea, iar noi oferim raspunsul "potrivit": pe oricine.