luni, 20 martie 2017

Eventual

Eventual (1)
M-am gândit că Dumnezeu se cheamă "Eu sunt cel ce sunt" pentru că era sigur că în relația noastră cu El noi vom avea mereu dubii despre cine suntem. Şi cred că se mai cheamă aşa şi pentru că anticipa că noi vom gândi în mii de variante despre cine ar putea fi El. Şi chemându-se aşa El ne anunță că îşi aparține. Şi ajuns aici voi spune că cel mai bun apărator al Lui este chiar El. Dar cum nenea "FB" îmi propune şi câteva grupuri ateiste, observ consumarea energiei pentru demonstrația că "nimicul" nu există. Iar în locul acestui "nimic" înrobitor se propune un nimic eliberator.

Eventual (2)
Păcăleala "şarpelui" nu este invitația de a mânca din pomul cunoştinței binelui şi a răului, ci neinvitația de a mânca din pomul vieții. Omul nu a sesizat geometria grădinii şi ce era în centrul ei. "Şarpele" a păcălit omul prin omisiune, printr-o publicitate falsă: "Fructe interzise la magazinul din colț!". Marfa bună era în magazinul central.

Eventual (3)
Mie îmi plac nările. Unii spun că daca inima nu ar bate sau dacă ficatul nu ar funcționa totul s-ar opri. Eu optez pentru nări. Spune-mi ce nări ai şi îți spun ce "suflare de viață" ți-a fost dăruită!

Eventual (4)
Când Dumnezeu spune că suntem făcuți după chipul Său cred că se referă la faptul că din viața primită în dar vom dărui şi noi viață. Şi nu e vorba doar de a continua viața prin naştere. Ci de creştere, îngrijire şi educație
Adică să vedem şi noi cum e când mica noastră creație este uneori iubitoare şi de multe ori nesuferită. Că uneori ascultă, dar de cele mai multe ori nu. Că ne apreciază, dar de cele mai multe ori ne disprețuieşte. Că slujeste rar şi că ne foloseşte des.
Să vedem şi noi cum anii trec, iar creația noastră seamănă fizic cu noi, dar e cu totul independentă şi face ceea ce nu ne-am imaginat niciodată. Şi face ceea ce noi nu am planificat sau dorit. Doar ce ceea ce vrea, cu un alt sistem de valori. Alt bine şi alt rau. Şi ne cere încredere peste lucruri în care noi nu credem.
Apoi să vedem cum ne abandonează, cum ne uita. Cum abia ne suportă suferințele, crezurile. Într-o uriaşă incapacitate de a comunica cu noi. Să vedem problemele, bolile, insuccesele, zbaterile, căderile, naşterile lor, şi vai, poate moartea lor! Asta în cazul în care nu vin ei la îngroparea noastră, definitivă.
Uite aşa suntem noi asemănători Lui, generație după generație. Diferența e că noi nu avem Fiul gata să moară...

Eventual (5)
Prima poezie, doină, cântec din Biblie aparține unuia numit Lameh. El avea şi calitatea de a avea două neveste şi pentru că le iubea foarte mult le introduce în text: "Ada şi Tila, ascultați glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultați cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânâr pentru vânătăile mele...". Super tare, nu ştim reacția nevestelor şi a lui Guță Minune.

Eventual (6)
Dumnezeu ne spune pentru prima dată că am pierdut din chipul Lui în urmatoarea întrebare adresată lui Cain: "... pentru ce ți s-a posomorât fața?".

Eventual (7)
O posibilă tălmăcire a numelui Adam este următoarea: "A" = Primul om, nedesăvârşit. "DA" = David, maximul regalități umane. "M" = Mesia, soluția desăvârşită finală. ADAM

Eventual (8)
În dimineața când Avraam a plecat, aşa cum Dumnezeu îi zise, el a fost primul om care a văzut zorile mântuirii lumii. El a devenit tatăl cu inima cea mai zdrobită: "Părinte Avraame, părinte Avraame, trimite pe cineva că tare ne e sete!", "Fiule, între mine şi tine este o prăpastie...". Dacă şaptezeci de ani nu a auzit nici o voce, nici o chemare, răspunzând doar uneia, pentru o eternitate va auzi multe voci şi multe vaiete.
Asta doar pentru că într-o dimineață a plecat aşa cum Dumnezeu îi zise. Primul legământ dintre om şi Dumnezeu aşa a fost gândit ca omul să nu şi-l poată uita acasă.

Eventual (9)
Dacă Avraam nu ar fi ieşit nu ar fi văzut niciodată acele stele.
E seară, cerul e plin de stele. Dumnezeu stă lângă un om, unul singur. Îi arată stelele, una câte una. Omul e atent, îi place. Dumnezeu priveşte cu coada ochiului pe om, se întoarce şi zice: "Avraam, dar tu chiar mă crezi?". "Te cred". "Avraam, te consider neprihănit".
Dacă Avraam nu ar fi ieşit să privească stelele, astăzi am face exact ce facem minus Biblia, Tora şi Coran.

Eventual (10)
Primele zile din viața unui om neprihănit: "La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric".
"Şi Sarai a zis lui Avram: 'Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea'. Avram a ascultat cele spuse de Sarai".
"Şi Sarai a zis lui Avram: 'Asupra ta să cadă batjocura aceasta...'".
Bietul om nu a apucat să desfacă "şampania" desăvârşirii.

Eventual (11)
Râsul Sarei (I)
Avem în Biblie primele persoane care râd. E drept că sunt mai mult râsuri înfundate, ascunse, de neîncredere. Râsurile acestea provoacă situați complicate: "De ce ai râs?", "N-am râs", "Ba ai râs".
De ce râde Sara?
Sara este prima femeie din Biblie care începe un discurs pe o temă sexuală. Şi anume aminteşte lui Dumnezeu, e drept, în tăcere şi râzând, că nu mai este părtaşa "călătoriei" celor 28 de zile. Adică, spune despre ovul care pentru acest număr de zile e în căutarea fecundării. Şi spune şi despre faptul că zilele de maximă fertilitate sunt şi zilele de maximă dorință sexuală. Aşadar de maximă plăcere. Ovulul nefecundat părăseşte scena, şi lasă loc altuia pentru o nouă "călătorie". În toată această "călătorie" stările, emoțiile, dorințele unei femei sunt mobile, mişcătoare. Sara era la vârsta amintirilor despre aceste lucruri. "Pofta", aşa cum e tradus lasă să se înțeleagă că e vorba de ceva păcătos. Nici vorbă. Eu sunt pentru drepturile soțiilor de a avea maxima plăcere.
De ce râde Sara?

Eventual (12)
Râsul Sarei (II)
Sara ne arată de la bun început cine vom fi noi. Adică noi în fața frământărilor credinței: "De ce să-mi desfac viața? Să împachetez şi să despachetez în fiecare zi mergând, puțin orbeşte, spre o țară promisă? Şi unde este această țară? Şi cine este cel ce mi-o promite? Ba este, ba nu este. Ba e Unul, ba e Trei. Dar mi-a propus-o mie? Şi apoi trebuie să car cu mine copilul sclavei mele. Dar noi când ne odihnim?
Sara râde, dar nu are curaj.

Eventual (13)
Râsul Sarei (III)
Sara şi Avraam ne arată de la bun început cine vom fi noi. Adică atunci când Dumnezeu va veni printre noi, Îl vom primi cu plăcere. Ne vom pleca până la pământ. Îi vom oferi un loc de cinste. Vom trudi, vom tăia un vițel tânăr. Îi vom da unt şi lapte şi turte. Dar Dumnezeu va vorbi. Noi vom fi tulburați, neîncrezători. Vom râde. În sinea noastră vom argumenta rațional şi de bun simț. Dumnezeu va observa, ne va întreba. Noi fâstâciți nu vom recunoaşte nimic. El nu se va supara. Noi pe El da. El nu îşi va pierde răbdarea. Se va deschide şi mai mult: "Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?". Şi apoi să plece.
Şi la final să ajungem la concluzia: "Dumnezeu m-a făcut de râs. Oricine va auzi va râde de mine".

Eventual (14)
Râsul Sarei (IV)
Avraam este foarte mâhnit. Sara este foarte furioasă. Ismael a râs. Ospățul din familia Avraam s-a terminat.
De ce râde Ismael?

Eventual (15)
Râsul Sarei (V)
Dar ce nu ştia familia Avraam era că ospățul acesta nu era al lor, ci era a lui Dumnezeu. Oferit de Dumnezeu. Era deschiderea ospățului mesianic. Dumnezeu ține mult ca ospățul să continuie aşa că încurajează pe Avraam. Îi cere să o înțeleagă pe Sara. Să facă tot ce îi va cere. Iar pe Ismael îl va lua în ocrotirea Sa.
Dumnezeu înțelege dragostea de tată, iubirea de mamă şi nevoia de ocrotire a fiului, (în cazul acesta nedorit).
De ce râde Sara? Pentru că e prințesa care deschide balul, ospățul divin!

Eventual (16)
Negocierile
Dumnezeu a chemat pe Avraam şi i-a zis: "Avraame!". "Iată-mă". "Ia pe fiul tău". "Doamne, eu am doi copii". "Pe singurul tău fiu". "Doamne, pentru Sara şi Agar, copiii aceştia sunt singurii lor fii". "Pe care-l iubeşti". "Doamne, eu îi iubesc pe amândoi la fel". "Isaac".
Negocierea încheiată.

Eventual (17)
Negociatorul
Avraam a sădit un tamarisc... şi a locuit multă vreme în țara Filistenilor. Era respectat. Numit prietenul lui Dumnezeu. Negociatorul. Dar Dumnezeu rupe liniştea pe neaşteptate şi cere. Avraam începe negocierea. Dar descoperă că ceea ce a cerut pentru alții, nu poate cere pentru el. Dumnezeu vrea promisiunea înapoi. "Dar cum Doamne, Isaac nu e al meu?". "Va fi al tău atunci când nu va mai fi al tău, când mi-L vei da". "Dacă vrei să fie al tău trebuie sa renunți la el". "Cum Doamne?".
Avraam s-a sculat dimineața devreme, a pus şeaua pe măgar...

Eventual (18)
Negociatorul (II)
"Avraame, Eu vreau să-l priveşti pe Isaac nu ca pe fiul promis de mine, ci ca pe fiul primit de la mine". "Doamne, ce trebuie să fac să-l primesc pe Isaac?". "Adu-l ardere de tot!".
Avraam s-a sculat dimineața devreme, a pus şeaua pe măgar...

Eventual (19)
A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.

Eventual (20)
Şi Avraam a zis slugilor sale: "Rămâneți aici cu măgarul. Eu şi băiatul, ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi".
Dumnezeu a sădit într-o grădină un copac. Se bucura şi îşi dorea să stea în tihnă şi pace la umbra lui. Dar nu a fost cu putință, a venit Satana şi I-a cerut pe Fiul Său. Dumnezeu nu a ezitat.
Avraam a sădit într-o grădină un copac. Se bucura şi îşi dorea să stea în tihnă şi pace la umbra lui. Dar nu a fost cu putință, a venit Dumnezeu şi i-a cerut pe fiul său. Avraam nu a ezitat.

Eventual (21)
(Din jurnalul secret al Sarei)
Dragul meu jurnal, dimineața devreme Avraam a plecat împreună cu Isaac într-o călătorie de trei zile spre muntele Moria. Vor face trei zile dus, trei zile întors, iar în a şaptea zi vor ajunge acasă şi se vor odihni.
Nu am avut prea mult timp să întreb pe Avraam despre această călătorie. Am avut sentimentul că nici nu vrea să fie întrebat. În plus Isaac se tot învârtea în jurul meu. Era fericit pentru această primă călătorie împreună cu tatăl său. Mama, spunea el: "Mai poate un om care are peste o sută de ani să vadă lumea ca un copil?". Nu am reuşit să răspund. "Mama, cine este Dumnezeul tatălui meu?". "Cred ca îmi vei spune tu când te vei întoarce", i-am răspuns.
Mai târziu am surprins pe Avraam rostind două cuvinte ce îmi par noi: "Frică şi Cutremur". I-am lăsat pe ascuns un bilețel în buzunarul hainei lui. Îl va citi pe drum. Am scris: "Am mare încredere în tine. Vă aştept pe amândoi. Te iubesc, a ta prințesă Sara".

Eventual (22)
(Din jurnalul secret al Sarei)
Dragul meu jurnal, e prima dimineață fără ei, fără Avraam şi Isaac. Simt lipsa lor. Îmi imaginez cum au dormit împreună îmbrățişați şi întinşi pe nisipul rece. Cred că Avraam înainte de a adormi i-a arătat toate stelele de pe cer lui Isaac. Şi apoi i-a zis: "Toate aceste stele sunt copiii tăi". "Cum tată să fie copiii mei? Aşa de mulți?", privea neîncrezator Isaac. Apoi îmi imaginez cum îl trăgea de urechi şi de nas pe Avraam, jucându-se şi cuibărindu-se lângâ el, simțind toată căldura şi mirosul lui.
Dar acum ei sunt din nou pe drum.
Dragul meu jurnal, în dimineața asta îmi vin în minte, nu ştiu de ce, întrebările: "Care este limita credinței unui om?". "Până unde poate el să meargă?". Şi în final ce vrea să însemne acel: "Frică şi Cutremur"?

Eventual (23)
Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac, şi a luat în mâna focul şi cuțitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.

Eventual (24)
Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: "Tata!" "Ce este fiule?", i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: "Iată focul şi lemnele, dar unde este mielul pentru arderea de tot?".

Eventual (25)
(Din jurnalul secret a lui Isaac)
Dragul meu jurnal, multă vreme m-am gândit la acea întâmplare, la drumul spre muntele Moria. Am imaginea tatălui meu tăcând. Tatăl meu nu a spus nimic, nici mie, nici mamei, nici lui Dumnezeu. Nu a făcut nici o rugăciune. Nu a avut nimic de cerut. Nu a avut nimic de contestat. Nu a avut nici o îndoială. Nu a scos nici o silabă, nici macar: "Îți mulțumesc Doamne pentru cerul acesta senin şi pentru drumul acesta lin spre muntele Moria". Sau: "Îți mulțumesc Doamne pentru Isaac care de trei zile merge lângă mine fără ca eu sa-i spun nimic". Tatăl meu a mers trei zile fără ezitare şi fără cuvinte. Era retras în actul mişcării, purtând cu el tăcerea.

Eventual (26)
Isaac, adică "Bucurie", "Cel ce este un prilej de râs", "Cel ce aduce râsul", îl întreabă pe Avraam, adică pe "Părinte", "Părintele multor neamuri": "Unde este jertfa?". Iar Avraam, adică "Părintele", "Părintele multor neamuri", îi răspunde lui Isaac, adică "Bucurie", "Cel ce este un prilej de râs", "Cel ce aduce râsul": "Dumnezeu va purta grija". Tatăl şi fiul au descoperit cine sunt doar în fața Celui care va purta de grijă.


Eventual (27)
Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac, şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.

Eventual (28)
(Din jurnalul secret a lui Isaac)
În acea zi, în acel loc, legat fiind, între privirea mea şi a tatălui meu a apărut o lamă de cuțit. O lacrimă de înger a căzut peste ochii mei. M-ai tărziu am orbit (sunt primul orb din lume).

Eventual (29)
(Din jurnalul secret a lui Isaac)
Târziu tatăl meu mi-a povestit despre acele zile şi despre acel loc, spunându-mi: "Avraame, ia pe fiul tău care acum s-a născut din grembul inimii tale şi ține-l aproape de pieptul tău. Tu ai mulți ani de viață şi ştii foarte bine că nici femeia ce naşte şi nici pruncul născut nu poate tăia cordonul acela ce îi leagă. Prin el trec fire de viață roşii şi fire de moarte verzi. Sunt împreună. Al treilea taie această legătură. Eu v-am despărțit şi v-am făcut tata şi fiu. Ia pe fiul tău, Avraame, şi pentru că el abia a intrat în această lume şi a auzit doar vântul. Spune-i la urechea dreaptă primele cuvinte: 'Dumnezeu e mare!' Şi apoi spune-i la urechea stângă primele cuvinte: 'Dumnezeu e mare!'. Astfel din tot ce va auzi mereu, primele cuvinte să fie ale tale despre mine".

Eventual (30)
Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: "Avraame! Avraame!", "Iată-mă", a raspuns el. Îngerul a zis: "Să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât nu ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine".

Eventual (31)
Avraam - Ultima negociere - Ce este între mine şi tine?
Ultima negociere a lui Avraam este un mormânt. El care avea promisiunea unei țări este nevoit să ceară un ogor: "Eu sunt străin şi venetic printre voi, dați-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea".

Eventual (32)
Avraam - Ultima negociere - Ce este între mine şi tine? (II)
(Din jurnalul secret a lui Isaac)
Tot universul meu era tatăl meu. Tot universul tatălui meu era Dumnezeu. Dar am descoperit că vine o zi şi vine un ceas când aceste universuri se micşorează. Se fac subțiri, subțiri. De mărimea unui petic de pământ. Cât un ogor. Care nici măcar nu e al tău. Şi ca să fie al tău trebuie să te întinzi pe el cu fața la pământ.
"Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu fața la pământ înaintea norodului țării".

Eventual (33)
Avraam - Ultima negociere - Ce este între mine şi tine? (III)
Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam: "Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine?". Avraam a înțeles pe Efron.
Şi astfel Avraam după ani de călătorie, urmărind stele şi promisiuni, a oferit Sarei un petic de pământ. Ceva mic, mic, dar în sfârşit al lor.

Eventual (34)
Cămilele însetate (I)
"Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său, şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preț ale stăpânului său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seară, pe vremea când ies femeile să scoată apă".

Eventual (35)
Cămile însetate (II)
(Din jurnalul secret a lui Isaac)
Dragul meu jurnal, în fața tatălui meu eu am ramas mereu cu întrebarea: "Unde este? Nu văd". Aşa ca într-o zi l-am întrebat: "Unde este mireasa mea?". Tatăl meu mi-a raspuns: "Tu o vei vedea de departe". Robul tatălui meu a plecat. El avea o mare apăsare: "Eu, Isaac, nu trebuie să merg niciodată pe drumul acela" şi "Îngerul Domnului îl însoțea". Îşi spunea: "Am zece cămile, un înger, caut mireasă".

Eventual (36)
Cămile însetate (III)
(Din jurnalul secret a lui Isaac)
Dragul meu jurnal, m-ai tarziu Rebeca mi-a povestit ca nici nu-i plac cămilele. Că fac spuma aceia albă la gură. Că sar şi işi mişcă cocoaşele nervoase. Iar cand vin înspre tine nu ştii dacă se mai opresc. "Ştii, le-am dat apă, şi nu îmi pare rău", zicea ea. "Le-am dat apă, pentru că marea dibacie a robului tatălui tău a fost să pună zece cămile însetate în genunchi înaintea mea".

Eventual (37)
Cămile însetate (IV)
Atunci omul a plecat capul, şi s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului zicând: "Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui față de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraților stăpânului meu".

Eventual (38)
Cămile însetate (V)
Omul acesta obosit, flămând, care pute a transpirație, a animale, care de meserie face rob sau sclav, care nu are o pregătire anume, este primul predicator al istoriei mântuirii. E obosit pentru că refuză odihna, e flămând pentru că refuză hrana, pute pentru că nu are timp de delicatețuri. El vrea să spună predica întâi. Şi începe metodic, cu răbdare, trecând peste toate etapele din viața stăpânului său. Omul acesta care duhneşte nu e întrerupt niciodată. Robul acesta nu crează dubii, leşinuri, reforme. Ăsta, terchea - berchea, fară pregătire, obține la finalul discursului său un magistral: "De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ți mai putem spune nici rău, nici bine". Iar Rebeca la întrebarea: "Astăzi?", răspunde: "Da!". (O, ce bine, că toți păstorii sunt aşa!)

Eventual (39)
Cămile însetate (VI)
De ce Isaac când vrea să mediteze în taină apar zece cămile, un rob şi o femeie frumoasă? Cât de repede se trece de la starea de meditare în taină la starea de alergare? Robul la întrebarea: "Cine este omul acesta care aleargă?", răspunde cine este pentru el: "Este stăpânul meu". Şi nu răspunde cine este pentru ea, pentru Rebeca.

Eventual (40)
Cămile însetate (VII)
(Din jurnalul secret a lui Rebeca)
Dragul meu jurnal, îmi aduc aminte de acea călătorie dinspre casa mea, a părinților mei, alături de zece cămile şi un sclav. Îmi spuneam: "Dacă Isaac are un rob aşa de credincios şi iscusit, atunci cum o fi el însuşi?". Când am ajuns înaintea lui Isaac mi-am acoperit fața şi am tăcut. Nici Isaac nu a vorbit. Robul a povestit de la început până la sfârşit tot ce se întâmplase. Amândoi, eu şi Isaac, în câmp liber, lângă zece cămile obosite şi însetate, nu am scos nici un cuvânt până robul nu a terminat ce a avut să spună. Apoi l-am întrebat pe Isaac: "Care este taina meditării tale?". El mi-a răspuns: "Taina chipului tău", şi mi-a dat jos năframa.

Eventual (41)
Dacă-i aşa, pentru ce?
Familia Isaac şi Rebeca au încercat să facă diferit. Nu au aşteptat "trei persoane" şi promisiunea lor. Nu au mers pe varianta: "Ia roaba mea, poate că voi avea copii de la ea". Rebeca nu a râs, aşa că nu a avut nimic de negat. Varianta aleasă a fost: "Isaac s-a rugat". Efectul a fost: "Domnul l-a ascultat".

Eventual (42)
Dacă-i aşa, pentru ce? (II)
(Din jurnalul secret a lui Rebeca)
În definitiv nu am făcut nimic altceva decât să dau de băut la zece cămile. În definitiv nu am făcut nimic altceva decât să propun familei mele să găzduiască pe acel străin însetat. În definitiv după ce străinul a vorbit, pe îndelete, eu nu am făcut nimic altceva decât să spun: "Da". În definitiv nu a fost nimic neobişnuit că mi-am întâlnit mirele pe câmp. În definitiv că pe mire îl cheamă: "Bucurie", "Prilej de râs", "Cel ce aduce râsul", nu e o piedică să-l iubesc. În definitiv că în trecutul lui a jucat "rolul" de jertfă, ardere de tot, poate fi doar o amintire. În definitiv că bărbatul meu are un tată bătrân care repetă mereu ceva despre o chemare, despre o promisiune, despre o țară şi despre un Dumnezeu, ar putea să nu mă deranjeze. În definitiv că acest om bătrân vorbeşte doar el despre aşa ceva ar putea fi problema lui. Eu nu mi-am dorit să se povestească despre mine. Eu nu mi-am dorit să fac parte dintr-un plan divin. Iar acest plan să conțină țări, popoare şi un fiu. Eu mi-am dorit să fiu mamă. Atăt.

Eventual (43)
Dacă-i aşa, pentru ce? (III)
(Din jurnalul secret a lui Isaac)
Dragul meu jurnal, eu ştiu că Rebeca gândeşte că multe se întâmplă "în definitiv", dar i-am sugerat să nu uite că atunci când a dat de băut le cele zece cămile acolo era un înger. Şi acest înger o cunoştea. Şi acest înger era al Domnului. Aşa că şi Domnul o cunoştea. Ce rămâne este să-L cunoască ea pe acest înger şi pe Domnul lui. Şi nu peste multă vreme, şi nu peste multe zile: "Copiii se băteau în pântecele ei, şi ea a zis: 'Dacă-i e aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?'. S-a dus să întrebe pe Domnul. Şi Domnul i-a zis...".
Dragul meu jurnal, Rebeca s-a dus să întrebe. Şi asta pentru că nu e totul "în definitiv".

Eventual (44)
Dreptul meu de întâi născut (I)
Băieții aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi. Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea pe Iacov.

Eventual (45)
Dreptul meu de întâi născut (II)
(Din jurnalul secret a lui Esau)
Dragul meu jurnal, tare mă deranjează când mi-se spune că sunt nepotul lui Avraam. Adică ce am eu cu stelele, țara şi promisiunea făcută lui? Bunicul meu, despre care unii spun că a fost un mare om, a murit. Atât, asta e. Şi dacă el a murit purtând cu el doar goliciunea lui, eu de ce aş face caz de viața şi de moartea mea? Dreptul meu de întâi născut? O ciorbă de linte roşie.

Eventual (46)
Dreptul meu de întâi născut (III)
(Din jurnalul secret a lui Isaac)
Dragul meu jurnal, sunt mâhnit pe Esau. Din şirul acela de stele văzute de tatăl meu, prea e prima "stea" căzătoare. Prea e prima "stea" ce pune în dubiu traiectoria luminii. Aşteptam, eu şi tatăl meu, aceasta abatere la "stele" aflate, ca să zic aşa, la sute de ani distanță. Aşteptam acest abandon de la "stele" ce nu au simțit nici mirosul, nici vibrația locului unde a păşit tatăl meu. Dar Esau mă cunoaşte pe mine. Primul meu născut este şi primul care nu crede. Esau nu ştie că un om poate muri, dar amintirile despre el niciodată. Esau, Esau, Esau, unde sunt amintirile tale?

Eventual (47)
Dreptul meu de întâi născut (IV)
(Din jurnalul secret a lui Esau)
Dragul meu jurnal, tatăl meu spune că nu am amintiri. Ei bine, am. Amintirile mele sunt selective şi nu întodeauna cele care te aştepți. Îmi aduc aminte de povestea cu bunicul Avraam alungând spre nicăieri pe unchiul meu Ismael. Aşa cum îmi aduc aminte de povestea cu bunicul meu şi muntele Moria. Dar cel mai mult îmi aduc aminte de bunicul meu care făcea copii şi apoi îi trimitea spre răsărit, spre țara răsăritului. Adică cum? Păi nu era el tatăl? Adică chiar tatăl! Dar toate aceste suflete îndepărtate, alungate, oare ce au simțit? Dreptul meu de întâi născut?

Eventual (48)
Dreptul meu de întâi născut (V)
(Din jurnalul secret a lui Iacov)
La prima vedere între mine şi Esau este doar o distanță de un călcâi. Ce ne deosebeşte nu sunt acele câteva minute între naşterea lui şi naşterea mea, ci cum privim promisiunea şi binecuvântarea. El crede că promisiunea şi binecuvântarea nu mai sunt pentru că bătrânul bunic a murit. Eu cred că promisiunea şi binecuvântarea sunt pentru că Cel care le-a facut "trăieşte". Aşadar totul este în desfăşurare. Ştii, dragul meu jurnal, eu sunt primul bucătar. Iar astăzi am ceva de oferit fratelui meu. Astăzi. Ce îmi va da el în schimb?

Eventual (49)
Dreptul meu de întâi născut (VI)
Iacov a zis: "Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!". Esau a răspuns: "Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi foloseşte dreptul acesta de întâi născut?". Şi Iacov a zis: "Jură-mi întâi". Esau i-a jurat, şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.

Eventual (50)
Joaca (I)
După ce Esau îşi astâmpără foamea vine o mare foamete. Vine Dumnezeu la Isaac şi nu îi spune nimic despre băieții lui, care vor şi care nu vor dreptul de întâi născut. Şi nu îi spune nimic despre soția lui, care e când soră, când soție. Reconfirmă jurământul făcut lui Avraam, atât. Isaac liniştit se joacă cu Rebeca. Cum este această joacă?

Eventual (51)
Joaca (II)
(Din jurnalul secret a lui Isaac)
Dragul meu jurnal, unii sunt mult mai preocupați să afle: "cine este Rebeca?", decât să înțeleagă: "de ce este foamete?" sau "cum să fac rost de o bucată de pâine?". Lor li se pare foarte uşor să vină să o ia pe Rebeca, ca pe un obiect sexual, să o folosească. Fără prea multe cuvinte şi fără nici un sentiment. Decăt să vadă că împrejurul familiei mele stă Cel ce a promis. Iar promisiunea sunt eu. Unii se întreabă: "dacă eşti atât de protejat de Cel ce promite atunci de ce minciuna?", sau: "Până unde te încrezi în Dumnezeul tău?". Eu mă încred în El până acolo că în vremuri de foamete eu şi Rebeca continuăm să fim tandrii, calzi, plăcuți unul pentru celălalt. După mulți ani petrecuți împreună noi încă ne căutăm cu ochii, cu buzele şi cu măinile.

Eventual (52)
Joaca (III)
(Din jurnalul secret al lui Rebeca)
Dragul meu jurnal, multe fete au venit și m-au întrebat despre această "joacă". Le-am răspuns că eu am mers către Isaac deși nu-i​ văzusem niciodată fața. Relația noastră putea să meargă o vreme, adică un an, câțiva ani, mai mulți ani. Da, aici, intervine "jocul'. Cuvintele pot să nu fie ale tale, dar trupul e al tău. Așadar "joaca" e limbajul trupului tău. Da, acest limbaj e unic și se pornește de la început. Se întreține, se adaugă o literă și încă una. Cu plăcerea de a fi iubit și a iubi. Fetele la care le vorbeam mă ascultau uneori cu ochii închiși.

Eventual (53)
Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp (I)
Isaac îmbătrânise, și ochii îi slăbiseră, așa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, și ia zis: "Fiule!". "Iată-mă", i-a răspuns el. Isaac a zis: "Iacă am îmbătrânit, și nu știu ziua morții mele..."

Eventual (54)
Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp (II)
(Din jurnalul secret al lui Esau)
Dragul meu jurnal, avem patruzeci de ani când mi-am luat cele două neveste. Primei dintre ele i-am pus numele Iudita (Ebrea). Am crezut astfel că fac o plăcere părinților mei. Dar nu a fost așa. Nu am înțeles bine amărăciunea lor. Pentru mine nu un rob trebuie să găsească o nevastă. Povestea robului și a celor zece cămile e a părinților mei. Întâmplarea e frumoasă, o țin minte, dar nu văd de ce aș repeta-o. Si în general nu văd de aș fi condamnat că îmi place bogăția tatălui meu. Și ce e rău că din tot ce are, prima parte, cer să fie a mea? Astfel stăteau lucrurile când tatăl meu m-a chemat. El mi-a zis: "Fă-mi o mă mâncare cum îmi place mie, și adu-mi să mănânc, că să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri".

Eventual (55)
Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp (III)
(Din jurnalul secret al lui Rebeca)
Dragul meu jurnal, prima mea opțiune în fața cuvintelor spuse doar o singură dată și pentru totdeauna este să accept. A doua mea opțiune față de binecuvântarea testament este să încerc să reușesc un dialog. Adică să-i spun lui Isaac: "Hai să vorbim despre lucrul acesta". Să-i spun: "Eu nu pot schimba cuvintele binecuvântării tale, ele vor rămâne, dar dintre cei doi fii ai noștri cine și de ce o primește?". A treia mea opțiune este să-mi spun: "Binecuvântarea aceasta nu are nici o valoare. Poate să fie supusă peste oricare dintre cei doi fii ai mei". A patra mea opțiune este să... Ei bine a patra mea opțiune mi-a dat-o "hainele cele bune" ale lui Esau.

Eventual (56)
Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp (IV)
(Din jurnalul secret al lui Rebeca)
Dragul meu jurnal, dacă eu vreau să fie altfel ce e? În definitiv Isaac vrea o mâncare proaspătă cu un gust anume. Va avea. Vrea să simtă mirosul fiului său Esau. Va simți. Isaac se oprește la partea de suprafață. Tot ce vrea este doar ambalajul peste care se va da o binecuvântare unică și irepetabilă. Dar există o parte a conținutului​ de care mă ocup eu: "Acum, fiule, ascultă sfatul meu și fă ce îți poruncesc".

Eventual (57)
Iatà mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp (V)
Dintre toate familiile care au fost pe pământul acesta ne este prezentată, la începutul Bibliei, familia lui Isaac și Rebeca. Chiar dacă îi întâlnim acolo e foarte posibil ca ei să nu-și​ fi privit deloc viața ca pe un text din scriptură. Nu au văzut lupa studioșilor sau a necredincioșilor asupra lor. Așadar în tot ce a însemnat viața lor au făcut lucruri obișnuite, bune, rele, contradictorii.
Ei sunt patru, așezați în raporturi diferite: soț și soție, mamă și tată, fiu și frate.
În momentul despre care scriu familia se află în așteptarea morții tatălui, a soțului. El, Isaac, e pregătit. Tensiunea crește în așteptarea binecuvântării. Un gest profund, cu sens, cu urmări palpabile. Nu știm dacă ei vedeau o "bătaie lungă" a acestei binecuvântări sau era vorba despre gestionarea bogățiilor doar pentru următoarea generație. Știm că drumurile se despart.
Isaac vrea să dea binecuvântarea lui Esau. În el vede împlinită logica întâiului născut. În plus Esau este un bun vânător și bucătar. Iar bunătățile pregătite le-a privit ca pe o atenție față de el, în relația tată - fiu.
Esau, el însuși vrea binecuvântarea. Chiar dacă dreptul de întâi născut la cedat. Undeva în mintea lui descoperim că face diferență între "dreptul de întâi născut" și "binecuvântarea" finală
Rebeca, în schimb​ vrea ca binecuvântarea să-i fie dată lui Iacov. Motivele nu sunt clare. E vorba doar de o afinitate maternă. Ea oferă o soluție riscantă, la limită, și anume însușirea identități celuilalt fiu. Astfel Iacov îmbrăcat în hainele​ fratelui său să primească binecuvântarea. Își asumă responsabilitatea unui eventual eșec.
Iacov, nu are o opinie clară. Nu vrea să-și​ înșele tatăl. Despre relația cu acesta nu știm nimic. Nu vrea să-și înșele nici fratele. Nici despre această relație nu știm nimic. Dar nu vrea nici să nu asculte porunca mamei. Se vede că pentru el e cel mai complicat. La final acceptă "porunca" mamei. La întrebarea lui Isaac: 'Cum, te-ai întors așa repede?", răspunde: "Domnul, Dumnezeul tău, mi-a scos în cale vânatul". Iacov minte îmbrăcat în hainele fratelui său pomenind de un Dumnezeu care nu e al lui.
Toate aceste lucruri, sentimente, situații, sunt la ordinea zilei. Dar totuși doar în cazul lor, exclusiv al lor, se scrie Biblia. Ce e diferit?

Eventual (58)
Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp (VI)
Dacă Esau ar fi fost îmbrăcat în hainele lui, Isaac nu ar mai fi avut ușoare îndoieli și nici nu ar mai fi făcut întrebări suplimentare. Vânatul proaspăt ar fi fost mâncat liniștit. Binecuvântarea despre diferență între frați și cât de gras trebuie să fie pământul ar fi fost rostită firesc, cursiv. Fără cererea în lacrimi de disperare de a repeta. Esau s-ar fi întors la nevestele lui mirosind încă a prăjeală de vânat fără să-și urască fratele. Fără să-i fi dorit moartea. Rebeca ar fi fost dezamăgită, dar ar fi rămas cu Iacov prin preajmă. Și Iacov ar fi fost ușor dezamăgit, dar nu s-ar mai fi temut de răzbunarea fratelui său. Nu ar fi trebuit să fugă la unchiul său Laban. Astfel nu ar fi cunoscut-o și nu s-ar fi îndrăgostit de Rahela. Și nu s-ar fi culcat cu Lea.

joi, 4 februarie 2016

pentru iasi

Am 48 de ani si sunt nascut in Iasi. De treisprezece ani locuiesc in Italia, langa Florenta, impreuna cu familia mea. Sotia mea este tot ieseanca, doar baiatul nostru s-a nascut aici. Asadar eu sunt o particica din acea diaspora (economica) care uneori conteaza si voteaza. 

Ca locuiesc aproape de Florenta nu e o conditie si nici o calificare ca m-as pricepe in plus la ce inseamna un oras frumos sau al culturii. Aceasta vecinatate doar ma tulbura atunci cand ma reintorc in Iasi.

Am lucrat 16 ani, inainte de a emigra, la CUG, trei dintre acesti ani de munca i-am facut pe vremea proletariatului care era invitat sa fie unit... Asadar am o usoara imagine a Iasului si de dinainte de '89, stiu bine tramvaiele 5 ce purtau din cartierele "dormitor", Dacia si Alexandru, in zona industriala o multime de oameni cenusii. Mergeam turtiti de-a valma la o fabrica de stat. La stat, adica in locul unde: "ei se faceau ca ne platesc, iar noi ne faceam ca muncim", pentru ca: "pauzele lungi si dese sunt cheia marilor succese!". 

Am plecat de nevoie la 35 de ani. Eram modelat dupa acele lozinci si dupa acea mentalitate, si astfel mi-a fost mult mai greu sa fiu competitiv, activ, rezistent, interesat si productiv in noile locuri de munca. In momentul plecarii mele credeam ca Iasul e cel mai frumos oras din lume. Ma mandream cu gradina botanica si parcul Copou. Asa cum astazi iesenii se mandresc cu oraselul-shop "Palas". Doar ca am vazut Florenta si Roma si gusturile sau schimbat mult si de tot.

Cum vad eu Iasul? Trebuie sa-l mai vad? M-as putea multumi cu Florenta, si astfel sa las iesenii cu Iasul lor cu tot.

Dar cum eu nu sunt nici asa, nici altfel, nici integrat, nici proaspat venit, intre doua lumi, cu doua cetatenii si cu doua pasapoarte, asa e ce simt si fata de Iasi. Asa e si Iasul. Pai e un oras nedefinit, nici asa, nici altfel, nici inceput, nici terminat. 

Nu e nici un oras evreiesc desi pe la 1900 in Iasi erau peste o suta de case de cult evreiesti (restaurante, bai rituale, etc), iar populatia evreiasca era consistenta.

E un oras post comunist, in care capitalismul nu e generos pe partea de "design", putine locuri florentine (nu e generos nici pe alte parti). Pai daca iei trenul de la Ciurea la Iasi ai halta CUG, unde vezi in zile insorite sau ploioase niste amarati dormind sau vegetand pe acolo. Asadar la 26 de ani de la revolutie nimeni nu este inca in stare sa demoleze halta CUG. Nu  mai zic ca vezi si CUG-ul care e de o tristete tulburatoare. Daca iei trenul de la Ungheni la Iasi ce vezi? Pai e posibil sa te intampine groapa de gunoi de la Tomesti. Un alt mod de a spune "bun venit!".

Pai Iasul e un oras post industrial, cu asezaminte desfiintate, abandonate, destructurate, furate, ruginite, rupte, bombardate. Putini copaci, putina verdeata, putine parcuri, agitatie, taxiuri, distribuitoare de cafea (multe). In halele fostei Fabrici de Tigarete s-ar fi putut face cinci sali de cultura, cinci cluburi (cu ISE cu tot) sau cinci biblioteci. Asta asa ca exemplu, si asta despre ceva care ne lipseste si ne poate diferentia de alte orase. Asa cum si in alte spatii s-ar fi putut face altceva decat sa se vinda cuie si mezeluri.

Asadar iesenii nu mai au nimic cu primul teatru idis din Europa, nu exista nici un festival al muzicii Klezmer. Iesenii nu mai au nimic nici cu comunismul, desi tata, la cei 80 de ani, merge la clubul pensionarilor nascocit intr-o fosta centrala termica de cartier, si acolo povesteste de "Metalurgica" si de tineretea lui de secretar de partid. Nu exista nici un muzeu al comunismului, cu bune si cu rele. Iesenii nu au industrie, au o ruina dintr-o alta lume. Iesenii nu stiu cine sunt, se simt "Palas", se simt piata Unirii sau piata Alexandru (cu turcismele si made in China necesar). Unii se simt Nichita cu amorurile lui, iar altii se simt Corduneanu cu clanul lor.

Eu cand vin in Iasi vad inca cfr-isti ciocanind rotile de tren, pasarela de la Gara, dughene, amaneturi, case de schimb si agentii de turism (fara autogara). Vad multi tineri la orice ora in baruri si pe terase care nu stiu se pare ca timpul costa bani. Asadar ori au asa de multi bani ca au asa de mult timp, ori nu au auzit de voluntariat. Ce actiuni de volunariat se pot face in Iasi? Sa curatim de pet-uri platoul de la releu de exemplu. Tinerii acestia par a nu face nimic pentru cariera lor, pentru instructia lor, pentru orasul lor. Am avut un amic neamt care a venit aici in Italia sa se stabileasca, dupa ce a ajuns s-a dus la Primarie sa se intereseze in ce proiecte comunitare se poate implica. Italienii, au ramas putin surprinsi, nu erau pregatiti cu raspunsul la intrebarea: "Ce pot sa fac concret, acum, eficient, pentru orasul meu?". Se intampla si la case mai mari.

Eu cand vin in Iasi sunt trist.

Eu cred ca un oras incepi sa-l cunosti de la portile lui. Iar Iasul nu sta cel mai bine. De aceea am amintit de halta CUG, pentru mine e semnalul neputintei si ineficientei administratiilor ce au condus Iasul 26 de ani. Pentru ca un primar, dincolo de termoficare si asfaltare, trebuie sa inlature uratul pur si simplu. Un primar trebuie sa fie indragostit de urbea lui si sa stearga, cat e posibil, zbarciturile si mizeria din locurile cele mai ascunse si neinsemnate (cum ar fi halta CUG). Frumosul care nu costa prea mult, eleganta care nu cere efort. Dar ineficienta si lipsa de viziune a admnistratiei se poate citi si cand privesti la gara Socola, pana acolo ajunge trenul de la Chisnau (pe terasamentul rusesc). Nimeni in 26 de ani nu a fost in stare sa lungeasca acest terasament pana in gara Nicolina (sa fie cu adevarat internationala si primitoare) si astfel sa avem o legatura directa feroviara cu Chisinaul fara schimbarea rotilor la Ungheni. Sigur ca e vorba si de semnificatii si simbol. Dar, si aici e influenta Florentei, se traieste din plin din semnificatii si simboluri.

Eu daca as candida la administratia locala as face o conferinta de presa in aceste doua locatii. Printre zdrente si izmene in fata CUG-ului, si in fata trenului care nu ajunge pana in Iasi. Si conferinta mea de presa s-ar chema: "26 de ani asa, 26 de ani altfel! Un proiect pentru urmatorii 26 de ani".

Intr-un oras in care primarul e ingrijorat de distanta dintre cabinetul sau si cel al amantei sale e greu sa vorbesti de implicare si volunariat. Pentru ca eu cred ca un oras modern ofera cetatenilor sai posibilitatea sa se implice. Avem zece banci de vopsit, sapte copaci de plantat, etc. Asteptam voluntari. Iar daca voluntarii nu vin trebuie pornite proiecte de educatie in scolile din Iasi. Ca astfel viitoarea generatie sa fie mult mai sensibila la mediu, participare, respect fata de oras. Copaci, banci, da, actiuni simple, plauzibile, care te fac cetatean. Adica un cetatean informat, consultat, prezent.

Eu fac parte din generatia care batea covorele la batator. Ani in sir, eu si vecinii mei purtam mizeriile din casa afara. Afara era un spatiu nedefinit, care putea fi maltratat, schingiut, rupt. Toti eram de acord ca afara poate fi oricum, in casa trebuia sa fie curat. Pentru Iasi trebuie facut un pas inainte, adica, nu ar fi rau sa intelegem ca afara este interiorul nostru. Eu fac parte din generatia care il cunostea pe Lisman gunoierul...

Nu stiu daca ati auzit de Iosif Sava? Iesean, un cunoscut realizator TV, emisiunea sa se numea "Seratele Muzicale TV". Deseori vorbea despre Iasi. Intr-o zi a spus: "Salvati Sararia, domnilor! Pentru ca e un muzeu in aer liber!". Era prin anii '90. Cerea salvarea strazii de noile constructii care isi aratau dintii. M-am intrebat des ce avea acea strada in mod special? Pai, era unitara, fara discrepante, placuta, tihnita. O ulita ieseana in care timpul trece molcom. Nu a fost salvata Sararia. Putine locuri au fost salvate in acest sens. Exista un festival sau un premiu Iosif Sava la Iasi?

Nu stiu daca ati auzit de "Poiana cu statui"? Este vorba de o tabara de sculptura in padurea Barnova. Un proiect reusit al anilor '80. Ce nu reuseste este popularizarea locului. Sigur nu cer publicitate ca sa gasesc munti de gunoaie. Eu nu am mai fost acolo de 14 ani. Ultima oara era un calugar care incerca sa-si construieasca un schit. Stau asa si ma gandesc noaptea, aici, aproape de Florenta, daca intr-o dimineata se scoala, intr-o betie spirituala, sihastrul respectiv si pune mana pe toporisca si trage in bietele statui? Pentru ca, nu-i asa, nu trebuie sa te inchini la chip cioplit?! Dar cum de a primit el aprobare? Si ce are in comun operele de sculptura de sfarsit de veac comunist cu nevointa bietului calugar? 

Eu daca as candida la administratia locala as face o conferinta de presa in aceste doua locatii. Printre masinile ce nu cruta de loc Sararia, si printre statui, in mislocul padurii Barnova. Si conferinta mea de presa s-ar chema: "26 de idei ale mele, 26 de idei ale tale, impreuna cu alte 26 de idei ale lui. Un proiect pentru urmatorii 26 de ani".

Primele cuvinte ce le-am invatat aici in Italia au fost: "Tutto costa" si "Schiacciata". Uite asa parea si Constantin Simirad, un fost primar al Iasului, plat, turtit, in fata faptului ca totul costa. Si asta cand marturisea intr-o transmisiune pe un post local ca el nu gaseste trei oameni cinstiti ca sa-i puna responsabili pe pietele agroalimentare: "Pentru ca toti fura, dupa a treia zi.". Nu stiu daca actualii responsabili ai pietelor sun cinstiti, cert este ca negasind cinstea in oras, Simirad a ales sa plece in Cuba ca ambasador. De ce nu-si dadea el demisia in fata acestei neputine?

Dar cum de exista atata necinste in Iasi, cand sunt cel putin sapte manastiri, zeci de biserici si o mitropolie in oras? Dupa '89 pe toate maidanele gasite libere s-a "trantit o biserica". Pe campul unde eu jucam 9 pietre se construieste una. Si de ce se impotriveste "fericitul" si "prea fericitul" la fericirea copilului meu? Adica de ce el sa nu bata mingea pe maidan, de ce sa nu urle si sa se zbenghuie acolo? De ce o parlita biserica de cartier trebuie sa fie imprejmuita de ziduri de peste doi metri? Pai se pun ziduri intre drept maritori crestini si alti drept maritori crestini? Am vazut de nenumarate ori domul din Florenta, stiti foarte bine ca nu are imprejmuiri. Dar nu ma opun eu mantuirii neamului din cartierul Alexandru cel Bun, desi la numarul de biserici crescute nu a scazut numarul de betivi sau crasme, nici numarul de hoti sau derbedei.

Poate ca nu stiu eu, poate ca am ramas in urma, o fii Iasul plin de bazine de inot si sali de sport si mie nu mi s-a spus. Mi-ar place sa bat campii, de fapt mi-ar place sa bat maidane. Dar poate e m-ai bine asa, in cartierul Alexandru cel Bun sunt multi oameni in varsta, pentru ei e mai important sa aprinda o lumanare. O lumanare pentru ei, una pentru noi, copii lor plecati in strainatate, prin Spania, prin Italia, si care le m-ai trimitem un euro in plus. O lumanare pentru nepotii lor care acolo unde sunt au si sali de sport si bazine de inot. O lumanare pentru Mircea Badea si Antena 3, care le m-ai inveseleste viata. Pentru  Mihai Gadea nu, ca e "sambetist". Buna afacere, profunda viziune, succes electoral!

miercuri, 25 martie 2015

47

Dupa multa vreme ascult cu interes si mare placere un predicator, biblist, catolicul cardinal Gianfranco Ravasi.

sâmbătă, 16 august 2014

Iasi - Pistoia

Astazi am ajuns in Pistoia dupa un drum de la Iasi facut doar in tren. O nebunie care mi-a pus limitele in miscare. Dar am citit (recitit) jumatate din Idiotul de Dostoievski si am ascultat in momentele cele mai critice, cand imi venea sa ma arunc din tren, Leonard Cohen, la iPod-ul meu vechi de cinci ani. Si cu ochii impaienjeniti, pe geamul aburit, am vazut rasaritul (Budapesta si Viena).

Am plecat dintr-un Iasi - Nord aproape pustiu. Din cand in cand ultimii navetisti de prin catunurile Moldovei coborau din tren. Veneau in "Edorado Iasi" cu sacosele Billa sau Lid'l in mana ametiti de somn. Trenul a plecat, nu a lipsit nici nea Vasile care manca salam cu rosie si imi spunea sa arunc sticla goala pe geam. "Nu pot sa fac asa ceva i-am raspuns, nu e biodegradabila, asta nu se distruge nici in 200 de ani". El bea cafea neintrerupt si se ducea sa fumeze "intre tampoane". "Nasul" era glumet tare, ne spunea ca suntem cetateni europeni si ca avem drepturi. Si asta nu era unica gluma...

Trecut de Ilva Mica s-au urcat in tren calatori drept maritori care mergeau spre manastirea Nicula. Ingesuita intre Nea Vasile si tanti Geta, avea loc si Maria cu studii prin Anglia (unde indieni miros urat si au mai multe drepturi de cat romanii). "Sa se termine odata cu americanii acestia care ne tulbura traditia cu predicile lor...", domnisoara, i-am spus, eu sunt aproape ateu, dar in cartierul Alexandru cel Bun din Iasi sunt biserici pe toate maidanele, dar nu am auzit sa se inchida nici o crasma si de nici un grup de rugaciune intre vecini. Ionel sta de doisprezece ani in Torino, intervine si el. Imi place cum vorbeste asa ca stau si ascult, nu divulg nimic despre mine si tara adoptiva comuna. Maria e agresiva cu el, cu viata, cu lumea, cu CFR-ul: "Mi-am distrus ovarele in trenurile astea inghetate...". Nea Vasile vorbeste la celular: "Aurora, ba, Aurora, sa nu uiti sa dai mancare la caine!". Ionel: "In Italia nu se prinde Antena 3...".

La Cluj asteptam trenul de la Bucuresti. Urca navetisti de pe Somes si Cris, injura pe Basescu si plang flota, locurile de munca de pe vremea lui Ceausescu. Il plang si pe Gigi Becali, care a facut foarte mult bine, dand in dreapta si in stanga din avutia sa. In fata mea se aseaza un barbat ce lucreaza la CFR Marfa. Bea bere si imi povesteste doua ore cum stau lucrurile in lumea feroviara. Nici el nu stie cum de mai merg trenurile, cum de nu se intampla accidente. Nici lui nu ii spun ca am mers cu trenurile prin Germania si Franta, ca am vazut si o alta fata a lucrurilor. Marturisesc, din cand in cand, ca sunt fara solutii. In general ascult sau intreb, dar nu am o identitate clara desi port un tricou alb pe care scrie "au contraire". Amicul meu cfr-ist, imi povesteste intre doua beri, ca face bine premierul ungar Victor Orban ca nu da tot pe mana strainilor, ci, dimpotriva, investitorul ungar are prioritate. Apoi imi spune: "Nu mai depare de statia Episcopia Bihor, in prima statie din Ungaria, e o gara mica, curata. Au acolo, o tehnologie, domnule, ultima generatie...".

Pe la Alesd urca un grup de tineri "pocaiti". Sunt frumosi si veseli. Ei vorbesc doar intre ei, nu ma baga in seama. Sunt un nene obosit, care bea apa "Perla Harghitei". Dar nenea are amintiri. Eiii, nu departe de duminica trecuta, seara, pe Sararie, m-a imbratisat de doua ori Marius C. I-am povestit in putine cuvinte unde este viata mea. Dimineata am fost la biserica pastorita de Ciprian M. M-a invitat sa spun cateva cuvinte iar mi-e imi tremurau picioarele. Am balguit cate ceva, dar am vrut sa spun ca desi timpul trece si vremurile sunt in rapida miscare, Dumnezeu, pentru mine pacatosul, ramane neschimbat, drept si milostiv. De fapt duminica aceia am trait-o ca pe vremea SSJ-ului, adica doua, trei, intalniri, momente de singuratate. La pranz am fost la o pizza cu Ciprian si Sabina (ea este singura fata din SSJ care a mai ramas in Iasi). Am haladuit singur prin Palas si pe strazile din preajma Sarariei. In Palas am avut un moment de cumpana, sa cumpar sau sa nu cumpar Dilema. O mare parte din mine ar fi putut linistit sa nu o cumpere, m-am supus, mormaind, "minoritati", unei parti din mine. Seara tarziu intalnire cu Beni D. Zice, hai sa mancam o salata la Mall. Eu aleg o salata "Toscana", si intreb tanara vanzatoare pe unde o fi Toscana asta? Ea, concentrata, frumoasa, nu se opreste din a da din maini, invartind varza si salata, nu stie. O ajut: "O fi in Franta...". La frumusetea ei nu ii trebuie sa stie unde e Toscana, ea trebuie sa stie de unde va veni "Fat Frumos", in cati metri patrati si ce cai putere se masoara imparatia lui.

La Oradea se urca o tanti eleganta cu un copil elegant. Vorbeste ungureste. Ne-a Vasile doarme. Eu obosit incerc sa ghicesc in ce parte e Ungaria, in ce parte e acasa. In ce parte sunt eu?

Cobor la Arad pe la noua seara. Gara e in renovare. Prima etapa s-a incheiat, canicula s-a risipit. Aici ploua, cateodata tuna si fulgera. Aleg sa stau patru ore in sala de asteptare (trenul urmator pleaca la unu noaptea). Dar stiu ca nu va fi asa, voi citi toate afisele si toate tabelele, toate preturile si toate indicatiile, voi merge de doua ori la baie si cel putin odata in fata gari. Un nene de peste cincizeci de ani intra si se aseaza pe scaunul de plastic. Langa el se aseaza un alt nene tot trecut de cincizeci de ani. Sunt ponositi amandoi, fara o destinatie clara. Se uita amandoi pe geam la nenea de la "Security Gurad" care patruleaza din cand in cand, nu au bilete... Au un miros neoccidental, dar nu plec de langa ei desi sunt ciuruit de tantari. As vrea atat de mult sa dorm. Unul dintre ei vorbeste, cel cu picioarele goale, uriase si murdare. Vorbeste despre Dumnezeu cu o voce blanda si calda. Atat de calda ca ma uit speriat sa vad ingerul din spatele epifaniei...

In sala de asteptare e o famile tanara de tigani. Copilul sugar plange. Ceasul trece greu, el nu adoarme, eu nu adorm. Ma uit la mozaicul de pe jos ca la o harta. Am asa de mult timp incat as putea gasi orice directie. Navetisi cu sacose Billa si Lid'l sunt acum la casele lor, maine trenul luat de dimineata ii va duce din nou in gara Iasi - Nord. Nea Vasile doarme linistit, cainele lui a mancat. Maria doarme pe linga manastirea Nicula, nu mai poate nici critica, nici afurisi, in somn e fericita. Ionel in curand se va intoarce in Torino. Si angajatul la CFR Marfa doarme, trenurile inca circula, iar catastrofa nu s-a produs. "Ingerul" predicator e pe peronul 5 asteapta ca si mine zorile si lumina...

In trenul spre Viena sunt singur in compartiment. La Curtici urca un prim politist cu o scara. Tranca, tranca, poc, poc, controleaza toate spatiile de sus. E bine, nici un transfug astazi nu scapa din tara! Al doilea politist controleaza fotoliile, si aici nu e nimeni si nimic. Al treilea politist imi cere documentele, ii intind cartea mea de identitate. Tresare, o suceste, o invarteste, ma intreaba daca vorbesc romaneste, da, raspund. Simt ca regreta ca nu ma poate intreba unde ma duc, cat timp stau si daca in general mi-e bine... Coboara. Afara e intuneric, mi-e imi fug prin minte dealurile Bucovinei si dealurile din Bistrita, dar si spatele de "dulap" al tanarului de la "Security Guard" din gara Arad: "Ce ai ba de comentat atata" spunea uneori, "bani de bere ai, dar de bilet nu...", scara rulanta din aceeasi gara, scara care urca spre cer si nu se stie unde va duce... Beni D. cu care discut politica, despre Matteo Renzi si Monica Macovei. Marin si Sanda C. din apartamentul lor de la etajul cinci din cartierul Dacia, cuminti si generosi. Tramvaiul 6 si taxiurile supra incalzite, unde ne prajim eu, Camelia si Yannis. Veveritele "Mariana" de la Vatra Dornei. Ovidiu D. care imi ofera o prietenie nemeritata, si imi da detalii despre Viena, oras unde a locuit mult timp. Ionut A., fratele meu din SSJ, care ma ma indulceste spunandu-mi ca nu imbatranesc, si cu care vorbesc despre azi, dar si despre ieri... si plateste el...

Urmeaza Lokoshaza. Un nene politist urca cu o scara. Tranca, tranca, poc, poc, controleaza toate spatiile de sus, dar fara ravna. O tante politista vine si imi cere actele. Se uita cu o usoara surpriza la buletinul meu din tara lui Balotelli si mi-l da inapoi. Apoi imi face semn cu degetul ca totul e ok! E noapte, pustiu si umed. Ma intind in trenul "Dacia". Genele mi se inchid, am abandonat tot. Trenul opreste doar in alte doua gari pana la Budapesta. Pe la patru dimineata ma trezesc inghetat tot, privesc pe geam la o ceata densa ce cuprinde tot. Fac cateva miscari de incalzire, putine si fara convingere. Mananc o banana si o placinta cu branza, nu imi este pofta. Frig. Ma intreb daca este cu adevarat 15 august? Afara e intunecat, mi-e imi fug prin minte dealurile de la Zorleni si Crasna, dar si nenea ce s-a urcat la Cluj si se cobora la Gherla (asta in povestea Pistoia - Iasi), si care imi spunea ca barbatii fac cancer, la o anumita varsta, in general, doar in trei locuri. Tanti Maricica si Tanti Felicia, Simona si Sebi, toti bucurosi ca ne vedem si ne auzim.

Budapesta, in compartimentul meu se urca patru tineri, doi baieti si doua fete. Vorbesc ungureste, sunt imbracati dupa stiinta lor, nu au ei treaba cu: "ceaiul de fan, domnule, ala face miracole!", nici cu: "sfecla rosie, domnule, pune sangele in miscare!". La un moment dat mi-se adreseaza, spun ca vorbesc italiana. Ma privesc cu o usoara simpatie, un italian ratacit intr-un Keletti aproape pustiu. Inchid ochii, soarele ma incalzeste usor. Aici nu mai conteaza ce spun ei, ce as putea spune eu. Nu mai joc nici un rol, desi descopar ca ma simt mai bine in pielea de italian. Dar Romania abandonata nu ma lasa, imi vorbeste: "La biserica am discutat zile intregi in ce culoare sa vopsim gardul, unul zicea negru, altul zicea maro...", "A sosit sicrul cu fratele meu din Italia, nu am avut puterea sa-l descoperim... si astazi ma intreb, daca nu era el... eiii, da stiu ca nu e posibil", "A plecat de curand familia aceia numeroasa care a fost gazduita in adunare. La plecare ne-au spus ca au cheltuit mult cu noi asa ca ne vor lua caloriferele. Nici centrala nu e sigur ca ne-o lasa - frate, daca asa crezi, ia-ne caloriferul!", "Un sportiv de performanta nu poate face miscare intr-o zi cat poate face un copil de patru ani!".

Ei merg la Gyor, dar acum cu totii dorm, asa ca eu privesc pe geam Dunarea. Pe moment nu realizez ca in cealalta parte e Slovacia (noroc de google maps privit din curiozita acasa odata ajuns in Pistoia). Unde sunt cu adevarat nici nu conteaza. Dar, vai, tinerii acestia se vor intoarce acasa si vor povesti ca au intalnit un nene italian, caruia i-au spus "buna ziua" si "multumesc", si nu e intru totul adevarat! Iar ei nu vor stii niciodata ca am lasat in urma gara Pojorata si Burdujeni. Si alte gari cu vagoane dezmebrate, cu sefi de gara care se uitau blajini la catelusi vagabonzi. Cu politisti cu chelie si burta, care se uitau plictisiti la trenul "InterRegio" ce trecea cu viteza redusa prin fata lor. Ce vara calda si ce salariu mic...

Intrarea in Austria se face printr-o padure de mori de vant. Frumoasa sugestie, atentie la iluzii! Nenea controlor austriac imi spune buna ziua in nemteste si in engleza, raspund cu voiosie in italiana. El intra in jocul meu si imi raspunde la fel. Suntem bine dispusi, avem mori de vant. Garile cenusii le-am lasat in urma, campurile cu papusoi s-au risipit. Viena e la o aruncatura de bat. Prima gara te lasa cu gura cascata, a doua si mai si, a treia adauga, etc. Dar sa nu ne pierdem cu firea noi am vazut Roma Termini, Milano Centrale si Firenze Santa Maria Novella. Cobor la Westbahnhof, ei bine, asa cum ma asteptam, e un mic oras dragut, aprovizionat, curat si circulat. Ma descurc foarte bine cu metroul, linia U3 pana in centrul Vienei (un bilet pentru o zi costa circa 7 euro), cobor la statia Stephansplatz.

Ma uit in dreapta si in stanga sa iau pulsul situatiei, linistit, apoi, ma asez pe prima banca disponibila. Mananc o banana si un covrig. Atunci am revelatia ca orice as face nu voi fi mai fi niciodata un turist pur sange. Descopar ca sunt mult mai interesat de oameni. Ma framanta de mult cateva intrebari: "Cum de sunt viu?" si "Cum de Dumnezeu ne poate iubi?", asa ca merg pe strazile Vienei si ma tot gandesc uitandu-ma nu la Viena ci la vecinii mei de strada....

... Acum daca tot am scris pana aici de ce as continua cu alte banalitati. Observ ca in cea de-a doua zi de la intoarcere, acum si aici, cheful de impartasi a scazut si va scadea. Asa ca am sa incerc sa fiu mai operativ inainte de a tacea...

(a treia zi)

M-am stins.

Clik, clik, clik, cli....

marți, 27 mai 2014

De ce a invins Metteo Renzi si nu Mihai Razvan Ungureanu

(din seria scrisorilor deschise ramase fara raspuns)

Domnule Mihai Razvan Ungureanu

Ma numesc Eduard Orasanu, sunt nascut in Iasi dar de multa vreme locuiesc in Italia (intre timp am devenit si cetatean italian). Va urmaresc de departe si poate nu reusesc sa vad activitatea dumneavoastra in intregime

Aici, de ceva vreme sunt atras de tanarul om politic, primarul Florentei, Matteo Renzi. Nu stiu daca ati auzit de el. Pe mine ma "prinde" pentru ca e, cum sa spun, altfel. L-am vazut jovial, vorbaret, simplu. Asa cum cum l-am vazut direct, practic si uman. Recunoscandu-si geselile, dar mai ales vorbind despre ce face. El spune: "Pana la idiologii sau programe, stanga - dreapta, sus - jos, eu fac, construiesc sau repar, ma lupt cu sistemul, arat punctele lui slabe." Vad ca prinde mult acest model. Adica a face. El este politicianul tanar imbracat sportiv pus pe treaba. Multe vorbe (chiacchierone) dar si mai multe fapte. E adevarat ca fiind primarul Florentei are si unde sa demonstreze de ce e capabil. 

Bun, de ce va scriu? Saptamana aceasta, desi va simpatizez nu m-am putut uita pana la final la emisunea cu dumneavoastra de pe B1 TV. Poate am obosit eu. Dar imi aduc aminte de dumneavoastra ca premier la emisiunea lui Mihai Gadea la Antena 3. Atunci ati fost sclipitor. Ati fost foarte asemanator cu ceea ce eu numesc: "Matteo Renzi" - un om care face!

De ce va mai scriu? Am fost in vacanta acasa, la Iasi. Tata si mama stau cu tele vizorul deschis pe Antena 3. Tanti Lili si tanti Maricica stau si ele cu televizorul deschis pe Antena 3. Celelate neamuri in intregimea lor stau cu televizorul deschis pe Antena 3. Suradeau cand eu le spune-am ca urmaresc B1 TV. "El vine din Italia, ce stie el...". Bun nu stiu prea multe, dar inteleg ca s-a nascut o noua "secta", o noua miscare, a antenistilor. Inteleg ca nu e canalul de televiziune cel mai credibil desi e cel mai ascultat. Nu am cum sa le demonstrez.

Aici, premier e Enrico Letta, singura asemnanare cu Ponta e ca poarta si el ochelari. Letta nu il face mincinos pe Giorgio Napolitano, iar Giorgio Napolitano nu il face mincinos pe Enrico Letta. Premierul nu este in fiecare seara la televizor si nici nu inaugureaza drumuri judetene sau nationale. Recent guvernul sau a trecut printr-un vot de incredere. La final, dupa ce a vorbit Berlusconi, a rostit doar un cuvant: "E un grande!". Nici o injuratura, nici o patima, desi vorbim de Italia... Letta e un om echilibrat, profesionist si iteligent. Asa cel putin il vad eu.

Domnule Ungureanu imi doresc sa aveti farmecul lui Renzi si profesionalismul lui Letta. Poate le aveti deja. 

Stiu ca sunteti senator de Arad. La Arad este una din cele mai mare comunitati de neoprotestanti din Romania. Un foarte apreciat si iubit pastor este Viorel Iuga (maramuresean, a facut liceul la Iasi). Daca va fi posibil cred ca veti avea de castigat daca il veti cunoaste. Pastoreste biserica baptista speranta din Arad.

Cele bune,


Eduard Orasanu

(12 octombrie 2013 - mesaj trimis pe mru.dreapta@gmail.com / Intre timp Matteo Renzi a ajuns premierul Italiei si a purtat partidul sau la peste 40% din voturi la alegerile europarlamentare din 25 mai. Cu 20% peste urmatorul clasat si anume Movimento 5 Stelle. Prezenta la vot a fost peste 55% dintre alegatori)

Eventual

Eventual (1) M-am gândit că Dumnezeu se cheamă "Eu sunt cel ce sunt" pentru că era sigur că în relația noastră cu El noi vom av...